Zece etape cu bune şi rele la HC Zalău, Gheorghe Tadici: „Puteam fi chiar pe locul doi în acest moment”

Înaintea ultimului joc oficial din acest an, Gheorghe Tadici a făcut o scurtă analiză a primelor zece etape, în care Handbal Club Zalău a înregistrat cinci victorii, o remiză şi trei înfrângeri, deoarece victoria cu Ploieşti a fost anulată după retragerea prahovencelor din campionat.

Handbal Club Zalău ocupa locul cinci în Liga Naţională înaintea duelului de miercuri seara, cu Măgura Cisnădie, la egalitate de puncte cu ocupanta locului trei, Sport Club Municipal Craiova. Echipa pregătită de Gheorghe Tadici a înregistrat cinci victorii, o remiză şi trei înfrângeri în primele zece runde, deoarece victoria cu CSM Ploieşti a fost anulată odată cu retragerea prahovencelor din campionat.
Zalăul a jucat la Ploieşti chiar în runda inaugurală, după care a urmat jocul de pe teren propriu cu echipa campioană, CSM Bucureşti, pierdut cu 17 – 31. O etapă mai târziu, handbalistele zălăuane s-au deplasat la Galaţi, unde au învins cu scorul de 24 – 18 echipa locală, Danubius. Tot în deplasare a fost şi jocul din cadrul etapei a IV-a, pierdut de zălăuance la limită, 26 – 27 pe terenul Braşovului, după ce gazdele au marcat golul victoriei în ultimele secunde.
În etapa a V-a, HC Zalău a remizat pe teren propriu, 24 – 24 cu CSM Roman, după un meci „cu cântec”. A urmat disputa de la Brăila, unde Zalăul a cedat cu 20 – 25, iar în utimele patru etape, Valentina Panici şi compania au obţinut doar victorii. Zalău a învins pe teren propriu cu 25 – 19 SCM Craiova, cu 25 – 22 în deplasare Universitatea Cluj, cu 32 – 25 pe teren propriu CSM Cetate Devatrans şi cu 29 – 25 HCM Râmnicu Vâlcea, în deplasarea de duminică .
„Patru victorii consecutive înseamnă o evoluţie bună din partea echipei, ceea ce-şi doreşte fiecare conducere, fiecare antrenor şi jucător. Am avut, însă, şi perioade mai nefaste. Nu pot să uit meciul de la Braşov, unde ne-a scăpat egalul în ultimele cinci secunde, la fel şi jocul cu Romanul de pe teren propriu, unde au fost şi nişte factori colaterali. În final, ni s-au refuzat câteva decizii care au fost întoarse în favoarea Romanului şi am făcut egal. Cu încă cinci puncte, eram pe locul doi în aceste moment. Am avut un joc bun şi la Brăila până în minutul 40. Dacă o aveam la dispoziţie în acest tur şi pe Claudia Constantinescu, probabil aveam acum încă cinci, şase puncte în plus, iar în clasament eram pe o poziţie mai bună. Orice antrenor îşi doreşte ca echipa să joace tot mai bine de la o zi la alta, însă, la lotul pe care-l am la dispoziţie, ar fi nedrept să spun că nu sunt mulţumit de ce am realizat în primele zece etape. Muncim mult la antrenamente, iar aşteptările sunt mari”, a afirmat Gheorghe Tadici înaintea jocului cu Măgura Cisnădie.
Până la finalul turului mai sunt de jucat două etape, în care Zalăul va întâlni în deplasare CSM Bistriţa şi pe teren propriu Unirea Slobozia. Ambele dispute sunt programate în luna ianuarie, deoarece urmează o acţiune a achipei naţionale, care se finalizează cu participarea la Campionatul European de Handbal din Suedia.

One Thought to “Zece etape cu bune şi rele la HC Zalău, Gheorghe Tadici: „Puteam fi chiar pe locul doi în acest moment””

Leave a Comment