Zalăul continuă să facă legea în faţa Clujului

HC Zalău – „U” Alexandrion Cluj 30 – 25 (16 – 13)

După ce s-a impus în ambele partide din sezonul trecut în faţa clujencelor, zălăuancele pregătite de Gheorghe Tadici au avut câştig de cauză şi în primul duel direct din acest campionat, câştigând cu 30 – 25 disputa desfăşurată vineri seara, în Sala Sporturilor din Zalău.
Formaţia de la poalele Meseşului a câştigat anul trecut cu scorul 40 – 29 pe terenul Clujului, acolo unde nu mai reuşise să se impună de opt ani, iar în returul de la Zalău, scorul final a fost 32 – 26 tot în favoarea jucătoarelor pregătite de Tadici.
Partida de vineri seara a fost disputată încă din primele minute. Clujul a condus de câteva ori în debut, apoi Zalăul a întors rezultatul, având în minutul 13 pentru prima dată avantaj de două goluri pe tabelă, 7 – 5. Diferenţa s-a majorat la trei goluri în minutul 16, 9 – 6, iar spre finalul primei părţi, formaţia lui Tadici s-a desprins la patru goluri, 16 – 12. Clujencele au mai înscris o dată până la final, iar rezultatul pauzei a devenit 16 – 13.
Universitatea nu a cedat uşor lupta de la Zalău, iar în primeze zece minute ale părţii secunde a reuşit să restabilească egalitatea. Scorul a devenit 18 – 18 în minutul 38, iar în minutul 40, oaspetele se aflau chiar în avantaj, 20 – 19. 22 – 23 a arătat tabela în favoarea Clujului în minutul 44, după care handbalistele lui Tadici au traversat o perioadă foarte bună, ducând scorul la 27 – 23 în minutul 54.
Diferenţa era greu de remontat de echipa oaspete până la final, însă, în prim-plan a intrat banca tehnică a oaspetelor. Carmen Amariei şi-a continuat circul făcut pe parcursul jocului, iar în ultimele minute a scos din teren toate titularele, introducând doar rezervele, în semn de protest la deciziile arbitrilor Harabagiu şi Stănescu.
Până la final, avantajul Zalăului a crescut la cinci goluri, iar rezultatul a devenit 30 – 25, scor cu care formaţia lui Tadici a revenit pe poziţia a cincea în clasament.
În etapa viitoare, HC Zalău va evolua tot pe teren propriu, urmând să primească vizita formaţiei HCM Râmnicu Vâlcea. Meciul este programat duminică, 15 noiembrie, începând cu ora 11:30, în Sala Sporturilor din Zalău.
HC Zalău: Ana Maria Inculeţ, Adina Mureşan, Diana Diaconu – Claudia Constantinescu (11 goluri), Diana Puiu (7), Roxana Rob (6), Andrada Trif (2), Florina Ţurcaş (2), Teodora Bloj (2), Valentina Bardac şi Georgiana Bazon. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici
„U” Alexandrion Cluj: Anamaria Măzăreau, Cristina Enache, Alexandra Prodan – Cristina Laslo (8), Laura Popa (4), Florina Chintoan (4), Magdalena Paraschiv (4), Corina Biriş (3), Irina Ivan (1), Alexandra Dindelegan (1), Alexandra Severin, Valean Abigail, Viorica Moisin, Sonia Vasiliu, Andreea Tetean şi Cristina Boian. Antrenori: Carmen Amariei (prioncipal) şi Luminiţa Huţupan Dinu (antrenor cu porarii)

Leave a Comment