Zălăuanul Szabo Robert, campion absolut la rally sprint

Zălăuanul Szabo Robert a fost pasionat de automobilism încă de la vârsta de 18 ani, însă, abia în 2014, la vârsta de 39 de ani, a decis să se înscrie în competiţiile de automobilism. A obţinut între timp şi Licenţa de pilot internaţional pentru a putea participa şi la concursurile internaţionale, nu doar la cele organizate în România. Rezultatele nu au încetat să apară pentru pilotul zălăuan, astfel că Szabo Robert a reuşit să devină la finalul acestui an campion absolut la rally sprint.
Ultima etapă din cadrul Campionatului Regional de Rally Sprint 2016 a avut loc la finalul săptămânii trecute, la Satu Mare, fiind prezenţi 64 de piloţi din Baia Mare, Livada, Satu Mare, Sîntion, Cluj-Napoca, Zalău, Tureni, Timiţoara, Petroşani, Baia Sprie, Periam, Marghita şi Bistriţa, cărora li s-au adăugat şi câţiva piloţi din Ungaria.
Zălăuanul Szabo Robert a concurat la categoria avansaţi – clasa 3, unde a reuşit să obţină locul I cu autoturismul Subaru Impreza. Acesta a fost urmat pe podium de timişoreanul Marius Hudema şi de băimăreanul Ovidiu Paşca.
Având în vedere că a fost ultima etapă din cadrul Campionatului Regional, la final a fost întocmit şi clasamentul la general, în funcţie de punctele acumulate de piloţi în cele cinci etape. Szabo Robert a devenit campion absolut în urma rezultatelor înregistrate în acest an atât la categoria avansaţi – clasa 3, cât şi la categoria open.
„Este un rezultat cu care mă mândresc foarte mult, mai ales că, din câte ştiu, la Zalău nu a mai fost până acum niciun campion absolut la consursuri de automobilism. Am avut un an foarte bun, cu excepţia etapei de la Baia Mare, când am avut probleme la cutia de viteză şi am fost nevoit să pornesc cu a patra de la start. Am pierdut 21 de puncte atunci, dar am reuşit să le recuperez pe parcus. A fost bătălie mare, având în vedere că la Baia Mare am acumulat doar 0,9 puncte. Am devenit campion absolut la o diferenţă de numai patru puncte de ocupantul locului doi. Dacă nu aveam acele probleme cu maşina la etapa de la Baia Mare, diferenţa era mult mai mare”, ne-a declarat Szabo Robert.
Pentru ediţia de anul viitor a Campionatului Regional Rally Sprint, pilotul zălăuan vrea să aducă câteva îmbunătăţiri maşinii pe care o deţine, Subaru Impreza. „Voi face câteva îmbunătăţiri la maşină, pentru că vreau să obţin rezultate la fel de bune şi anul viitor. Îmi doresc foarte mult să particip şi la câteva concursuri puternice pe plan internaţional, dar pentru asta, voi avea nevoie şi de câţiva sponsori”, a mai afirmat zălăuanul.

Leave a Comment