Voleiul şi fotbalul rămân fără acţionarul majoritar

Modificările aduse Legii 69/2000 – Legea educaţiei fizice şi sportului, prin Ordonanţa de Urgenţă nr.2/2015 le-a dat bătăi de cap în această vară autorităţilor locale şi judeţene.
Consiliul Judeţean Sălaj a fost până în această vară acţionar majoritar la Handbal Club Zalău, însă, odată cu modificarea legii educaţiei fizice şi sportului, instituţia condusă de Tiberiu Marc a fost nevoită să se retragă din acţionariatul clubului. Autorităţile locale vor susţine, însă, în continuare activitatea echipei de handbal, dar pe baza unui contract de finanţare.
Şi Primăria Zalău a fost nevoită să procedeze la fel în cazul echipelor de volei şi fotbal, consilierii locali votând în cadru şedinţei de luni retragerea Municipiului Zalău din calitatea de membru asociat la al Asociaţiei Clubul Sportiv Volei Municipal Zalău respectiv din aceea de membru asociat al Asociaţiei Fotbal Club Zalău. Au existat, însă, şi două abţineri, iar Vasile Dărăban, unul dintre consilierii care s-au abţinut să voteze a precizat că „nu ne obligă nimeni să ne retragem. De ce trebuie să mergem pe principiul potrivit căruia aşa au făcut şi alţii. Putem rezolva şi partea legală, modificăm statutul, putem găsi o modalitate de plată a contribuţiei membrilor. Ieşim acum din aceste asociaţii şi mai târziu vom decide poate să dăm echipelor bani, nu e normal acest lucru”.
Primarul Radu Căpîlnaşiu i-a răspuns acestuia că dacă se va va ulterior decizia ca cele două echipe să fie finanţate în continuare de autorităţile locale, acest lucru se va face în baza unor contracte clare, care vor cuprinde toate clauzeleşi dispoziţiile legale necesare unei astfel de finanţări. Edilul zălăun a adăugat că retragerea din aceste asociaţii se bazează pe incapacitatea Municipiului de a mai face faţă cheltuielilor privind salarizarea dar şi alte cheltuieli care decurg din activităţile sportive ale acestor două asociaţii.

One Thought to “Voleiul şi fotbalul rămân fără acţionarul majoritar”

  1. Madalina

    Cât de mult ar trebui să ne străduim? Cât mai mult. Dacă nu lucrezi pământul din grădina vieţii tale, buruienile vor invada straturile cu flori, înăbuşindu-le. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea ”Născut pentru succes”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: madi7_imm@yahoo.com

Leave a Comment