Volei Municipal, victorie de trei puncte la Ploieşti

Tricolorul Ploieşti – Volei Municipal Zalău 1 – 3 (-23, 20, -11, -21)

Volei Municipal Zalău a bifat sâmbătă după-amiaza a 13-a victorie din actualul sezon al Diviziei A1, câştigând cu scorul de 3 – 1 duelul susţinut în deplasare, în faţa echipei Tricolorul Ploieşti. În partida tur, de la Zalău, vicecampioana a avut nevoie de cinci seturi pentru a se impune în faţa ploieştenilor, însă, în jocul de sâmbătă, voleibaliştii pregătiţi de Stoyan Stoev şi Bogdan Nicolae au practicat un joc mai bun atât la serviciu, cât şi pe faza de atac, iar gazdele nu au reuşit să câştige decât un singur set.
Actul de debut a fost echilibrat de la început până la final. De la 5 – 5, Zalăul a intrat cu 8 – 6 la prima întrerupere tehnică, dar la cel de-al doilea time-out tehnic, gazdele au avut avtanj minim. Matei nu a avut o evoluţie bună pe atac în prima parte, iar la 17 – 15 pentru ploieşteni, antrenorul Stoev l-a trimis în teren pe Tarţa pe postul de universal. Finalul a fost al Zalăului, care a revenit spectaculos de la 18 – 20, reuşind să se impună cu 25 – 23.
Tarţa a rămas în teren şi pentru actul secund, care a fost la fel de disputat ca primul. Jucătorii vicecampioanei au făcut, însă, multe greşeli pe faza de atac spre final, iar Tricolorul a revenit la 14 – 16 şi s-a impus cu 25 – 20.
Parţialul trei a fost fără istoric. Pe teren a fost o singură echipă, Volei Municipal Zalău. Gazdele au avut un moment de revenire doar în debut, când au egalat la patru, după ce Zalăul a condus cu 4 – 1. Centrul Gheorghiţă a reuşit o serie de patru servicii, dintre care doi aşi, ducând scorul la 10 – 6 pentru Zalău. A fost momentul psihologic al setului, deoarece în jocul ploieştenilor nu a mai funcţionat nimic până la final, iar vicecampioana s-a impus cu 25 – 11.
Începutul celui de-al patrulea set le-a aparţinut gazdelor, care sperau să ducă meciul în tie-break. Tricolorul a condus cu 8 – 5 la prima întrerupere tehnică, dar zălăuanii au întors scorul până la al doilea time-out tehnic, intrând cu 16 – 14. Serviciul a funcţionat bine în final, Mihalcea şi Bala reuşind câte un as, iar Volei Municipal s-a impus la 21.
După această victorie, formaţia zălăuană se menţine pe poziţia secundă în clasament, acumulând 41 de puncte. În etapa viitoare, Volei Municipal va primi vizita liderului SCM Universitatea Craiova. Partida este programată luni, 29 februarie, înceând cu ora 18.
Tricolorul Ploieşti: Cosmin Ghimeş, Cristian Imhoff, Gjoko Josifov, Vladan Aleksic, Florin Voinea, Tomi Rumpunen şi Alexandru Călin – libero. Au mai evoluat: Sergiu Stancu, Tudorel Farcaş, Ştefan Someşan şi Eugen Teotoc. Antrenori: Marian Anton (principal) şi Mădălin Marinescu (secund)
Volei Municipal Zalău: Marin Lescov, Ciprian Matei, Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Leonardo Dal Bosco, Marian Bala şi Adrian Feher – libero. Au mai evoluat: Mihai Tarţa, Răzvan Olteanu şi Rareş Bălean. Antrenori: Stoyan Stoev (principal) şi Bogdan Nicolae (secund)

One Thought to “Volei Municipal, victorie de trei puncte la Ploieşti”

  1. Eu

    Daca tot scrieți despre evoluția slaba a lui Ciprian Matei din actul secund al meciului, poate ar trebui sa faceti referire si la evoluția lui excelenta din setul 3, in care a punctat atât la atac cat si la blocaj.

Leave a Comment