Volei Municipal a învins Explorări Baia Mare în ultimul meci de verificare

La o săptămână de la desfăşurarea „Cupei Explorări”, turneu în cadrul căruia Volei Municipal Zalău a pierdut cu scorul de 2 – 3 disputa cu Ştiinţa Explorări Baia Mare, vicecampioana României a susţinut un nou meci de verificare împotriva maramureşenilor. De această dată, întâlnirea dintre cele două formaţii a avut loc în Sala Sporturilor din Zalău, fiind o partidă fără accesul publicului, câştigată de vicecampioană cu scorul de 3 – 1.
Antrenorii Marian Constantin şi Bogdan Nicolae au început cu sextetul de bază, mai puţin ucraineanul Mykola Rudnytskyi, care va ajunge duminică în oraşul de la poalele Meseşului.
Actul de debut s-a încheiat în prelungiri, zălăuanii câştigând cu 27 – 25, iar setul doi s-a încheiat cu o victorie mai clară a gazdelor, 25 – 14. Oaspeţii au redus din handicap, câştigând cu scorul de 25 – 22 parţialul al treilea, dar jocul s-a încheiat după setul patru, câştigat cu 25 – 22 de formaţia zălăuană.
Pentru ambele echipe a fost ultima verificare dinaintea începerii sezonului. Sâmbătă, în prima etapă din ediţia 2016 – 2017 a Diviziei A1, Volei Municipal va primi vizita nou-promovatei Ştiinţa Bacău, iar băimărenii vor evolua tot pe teren propriu, în faţa campioanei SCMU Craiova.
Volei Munjicipal Zalău: Matthias Valkiers, Adrian Gontariu, Răzvan Mihalcea, Vlad Cuciureanu, Karel Lintz, Leonardo Dal Bosco şi Adrian Feher – libero. În setul cinci au mai evoluat: Cornel Miron, Mihai Tarţa, Rareş Bălean şi Paul Şomoi. Antrenori: Marian constantin şi Bogdan Nicolae
Ştiinţa Explorări Baia Mare: Kaszap, Kovacs, Coasă, Lupu, Didorciuc, Ţuţea, Domingos – libero. Au mai evoluat: Cherbeleaţă, Râpeanu, Nagy, Socaciu, Sushkov şi Balog – libero. Antrenori: Marius Botea şi Sorin Pop

Leave a Comment