Volei Municipal a început cu stângul finala din campionat

Tomis Constanța – Volei Municipal Zalău 3 – 1 (25 – 23, 25 – 21, 23 – 25, 25 – 14)

După ce i-a administrat campioanei un 3 – 0 categoric în finala Cupei României, vicecampioana Volei Municipal Zalău s-a văzut învinsă în patru seturi în primul duel din finala campionatului, desfășurat marți seara, în Sala Sporturilor din Constanța.
În efectiv complet după revenirea lui Simeonov, Petkov, dar și a libero-ului Rosic, formația de la malul mării a arătat total diferit față de jocul din cupă, iar după primele două seturi scorul era 2 – 0 pentru campioana ultimelor două sezoane. 25 – 23 și 25 – 21 a fost rezultatul din finalul seturilor, după care, actul trei i-a revenit echipei zălăuane, care s-a impus la limită, 25 – 23. Vicecampioana nu s-a mai regăsit în debutul celui de-al patrulea parțial, iar gazdele și-au creat rapid un avantaj liniștitor, care i-a permis lui Stoev jr. să efectueze câteva schimbări. Și antrenorul Zalăului și-a dat seama că partida este jucată, după ce la al doilea time-out tehnic tabela a arătat 16 – 6 pentru constănțeni, iar în final i-a introdus și pe tinerii Tarța și Miron.
„Rezultatul din primul meci nu a fost unul favorabil nouă. Puteam obține mai mult cu puțin efort. Nu am avut o evoluție rea împotriva celor de la Constanța, care, chiar dacă ne-au bătut, nu sunt într-o formă foarte bună. Sperăm să reușim mai mult în al doilea meci”, ne-a declarat la finalul partidei bulgarul Stoyan Stoev.
Tomis Constanța: Zhekov, Simeonov, Spînu, Laza, Janic, Pavel și Rosic – libero. Au mai evoluat: Stancu, Tănăsescu, Aciobăniței, Petkov și Stoian. Antrenori: Martin Stoev (principal) și Radu Began (secund)
Volei Municipal Zalău: Lescov, Cherbeleață, Mihalcea, Gheorghiță, Bala, Dal Bosco și Feher – libero. Au mai evoluat: Georgescu, Olteanu, Tarța și Miron. Antrenori: Stoyan Stoev (principal) și Bogdan Nicolae (secund)

One Thought to “Volei Municipal a început cu stângul finala din campionat”

  1. […] După ce i-a administrat campioanei un 3 – 0 categoric în finala Cupei României, vicecampioana Volei Municipal Zalău s-a văzut învinsă în patru seturi în primul duel din finala campionatului, desfășurat marți seara, în Sala Sporturilor din Constanța. În efectiv complet după revenirea lui Simeonov, Petkov, dar și a libero-ului Rosic, formația de la malul mării a arătat total diferit față de jocul din cupă, iar după primele două seturi scorul era 2 – 0 pentru campioana ultimelor două sezoane. 25 …read more […]

Leave a Comment