Vlad Morar, sălăjeanul devenit campion cu Farul Constanţa

Devenit unul dintre cei mai valoroşi jucători sălăjeni din Liga I, Vlad Morar a obţinut, duminică seara, titlul de campion al României cu Farul Constanţa. Este primul titlu din istoria clubului Farul şi al doilea pentru jucătorul originar din comuna Crişeni, acesta obţinând aceeaşi performanţă şi în anul 2017, cu Viitorul Constanţa.

După 19 partide în care a evoluat pentru echipa lui Gică Hagi, Morar a suferit o accidentare care l-a ţinut „pe tuşă” aproape tot play-off-ul. A revenit în cel mai important meci, în „finala” de duminică, cu FCSB, „Regele” introducându-l pe jucătorul sălăjean în teren în minutul 77, la scorul de 2 – 2.

Vlad Morar s-a transferat la Farul în vara anului trecut, la scurt timp după ce retrogradase cu Dinamo din Liga I, plecând „la pachet” cu Gabi Torje. În carieră, sălăjeanul şi-a mai trecut în palmares o Cupă a României cu Petrolul Ploieşti şi o finală de cupă.

Vlad Morar a evoluat la: Petrolul Ploiești, Universitatea Cluj, Beitar Ierusalim (Israel), Rapid București, ASA Tg. Mureș, Viitorul Constanța, Panetolikos (Grecia), FC Voluntari, UTA, Gaz Metan Mediaș, Dinamo şi Farul Constanţa.

2 Thoughts to “Vlad Morar, sălăjeanul devenit campion cu Farul Constanţa”

  1. […] Devenit unul dintre cei mai valoroşi jucători sălăjeni din Liga I, Vlad Morar a obţinut, duminică seara, titlul de campion al României cu Farul Constanţa. Este primul titlu din istoria clubului Farul şi al doilea pentru jucătorul originar din comuna Crişeni, acesta obţinând aceeaşi performanţă şi în 2017, cu Viitorul Constanţa. După 19 partide în care a evoluat pentru echipa lui Gică Hagi, Morar a suferit o accidentare care l-a ţinut „pe tuşă” aproape tot play-off-ul. A revenit în cel mai important meci,  » Mai multe detalii […]

  2. […] Devenit unul dintre cei mai valoroşi jucători sălăjeni din Liga I, Vlad Morar a obţinut, duminică seara, titlul de campion al României cu Farul Constanţa. Este primul titlu din istoria clubului Farul şi al doilea pentru jucătorul originar din comuna Crişeni, acesta obţinând aceeaşi performanţă şi în 2017, cu Viitorul Constanţa. După 19 partide în care a evoluat pentru echipa lui Gică Hagi, Morar a suferit o accidentare care l-a ţinut „pe tuşă” aproape tot play-off-ul. A revenit în cel mai important meci, în „finala” de duminică, cu FCSB, „Regele”… Citeste mai mult […]

Leave a Comment