Viitorul Zalău a câştigat „Cupa Municipiului Reghin”

Timp de două zile, Reghinul a fost gazda unui puternic turneu de fotbal pentru copii şi juniori, „Cupa Municipiului Reghin”, eveniment la care a participat şi Viitorul Zalău. Clubul manageriat de Daniel Sabou a fost prezent cu trei echipe, una participând la categoria 2011, iar celelalte două, la categoria 2013. Cea mai bună evoluţie a avut-o prima echipa de la categoria 2013, care s-a clasat pe primul loc dintr-un total de 32 de participante. Echipele de la această categorie au fost împărţite în grupe, iar în funcţie de rezultatele înregistrate în grupă, echipa de pe primul loc s-a calificat în „Gold Cup”, a doua, în „Silver Cup”, a treia, în „Bronz Cup”, iar echipele de pe locurile 4 şi 5 din fiecare grupă, în „Cupa Fair-Play”. Prima formaţie a Viitorului la categoria 2013 s-a clasat pe locul I în grupă, calificându-se în „Gold Cup”, iar a doua, în „Cupa Fair-Play”.  Dacă echipa a doua a Viitorului a câştigat Cupa „Fair-Play”, prima echipă a Zalăului a obţinut o performanţă şi mai mare, câştigând „Gold Cup”, competiţie la care au participat cele mai bune şase echipe.

În sferturile de finală ale „Gold Cup”, Viitorul a învins CS Odorheiu Secuiesc cu scorul de 3 – 1, iar în semifinale a dispus cu acelaşi scor de Academia Transilvania Târgu Mureş. În finală, zălăuanii au avut ca adversar tot o echipă din Târgu Mureş, Kinder, de care Viitorul a dispus cu 2 – 0.

De menţionat că zălăuanul Milan Unimătan a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului la categoria 2013, acesta având şi 19 goluri marcate la „Cupa Municipiului Reghin”.

Grupa 2013 a clubului Viitorul care a câştigat primul loc din 32 de echipe, a avut următoarea componenţă: Szabo Robert, Darius Păcurar, Luca Cadar, Milan Unimătan, Eduard Goron, Horvath Cristian şi David Mudure. Antrenor: Viorel Ionaşcu

One Thought to “Viitorul Zalău a câştigat „Cupa Municipiului Reghin””

  1. […] Timp de două zile, Reghinul a fost gazda unui puternic turneu de fotbal pentru copii şi juniori, „Cupa Municipiului Reghin”, eveniment la care a participat şi Viitorul Zalău. Clubul manageriat de Daniel Sabou a fost prezent cu trei echipe, una participând la categoria 2011, iar celelalte două, la categoria 2013. Cea mai bună evoluţie a avut-o prima echipa de la categoria 2013, care s-a clasat pe primul loc dintr-un total de 32 de participante. Echipele de la această categorie au fost împărţite în grupe,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment