Viitorul fotbalului din judeţ, pus în discuţia Adunării Generale Ordinare a AJF Sălaj

35 de mebri afiliaţi dintr-un total de 48 au răspuns „prezent” la Adunarea Generală Ordinară a Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Sălaj, ce a avut loc vineri după-amiaza, în sala de conferinţe a „Complexului Severus”.
Cei prezenţi au discutat despre partea a doua a campionatelor Ligii a IV-a şi a V-a, despre campionatele de copii şi juniori, dar şi despre noul proiect al clubului FC Zalău, a cărui finalitate să fie promovarea în Liga a II-a.
„Cred că promovarea echipei FC Zalău în Liga a II-a va fi benefică pentru întreg fotbalul din judeţ, nu doar pentru cel din municipiu. Sunt o serie de jucători în campionatele judeţene care pot face pasul în perioada următoare spre echipa fanion a judeţului”, a precizat Daniel Sabou, preşedintele AJF Sălaj.
La întâlnirea de vineri a fost prezent şi Gabriel Bârjac, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri.
„În ultima perioadă, am organizat cursuri pentru tinerii care doresc să devină arbitri de fotbal. O parte dintre arbitrii cu experienţă nu au mai dorit să-şi continue activitatea, astfel că am fost nevoiţi să găsim tineri doritori să intre în acest fenomen. Rugămintea Comisiei Judeţene de Arbitri este de tolera anumite greşeli în timpul unui joc, fiindcă nu sunt făcute intenţionat. Mulţi dintre ei sunt arbitri tineri, care nu pot dobândi experienţă decât prin jocuri arbitrate. Aşa cum greşesc jucătorii în timpul unei partide, li se întâmplă şi arbitrilor să comită anumite erori”, a afirmat şi Gabriel Bârjac.
Campionatul Ligii a IV-a se va reluat în data de 12 martie, iar cel din Liga a V-a, o săptămână mai târziu.

Leave a Comment