Viitorul (2002) sună bine!

Pentru a patra oară consecutiv, grupa de copii de la Viitorul Zalău a reuşit să câştige locul întâi la turneul de la Zalău, iar în acest an a reuşit chiar o premieră, terminând competiţia fără să primească niciun gol în cele şapte partide

Pe lângă rezultatele notabile obţinute la diferite competiţii din ţară, grupa de copii născuţi în 2002 de la Viitorul Zalău reuşeşte să facă legea de patru ani la turneul organizat în fiecare vară în oraşul de la poalele Meseşului. În acest an, copiii pregătiţi de Laurean Flonta au reuşit chiar o premieră, încheind competiţia fără niciun gol primit. În primul meci, formaţia zălăuană a dispus cu scorul de 4 – 0 de FC Bihor şi cu scorul de 2 – 0 de grupa de copii născuţi în 2003 a clubului bihorean. Zălăuanii au câştigat la limită şi meciul cu Primavera Satu Mare, formaţie în faţa căreia au câştigat cu 1 – 0, iar partida cu juniorii de la CSM Curtea de Argeş au terminat-o la egalitate, 0 – 0. Cea mai categorică victorie a fost obţinută în faţa echipei Atletic Zalău, de care Viitorul a dispus cu scorul de 6 – 0. În faza semifinală, Viitorul s-a duelat, din nou, cu FC Bihor pe care a reuşit să o elimine la loviturile de departajare, câştigând cu scorul de 3 – 0, după ce portarul Alex Ştefan de la Viitorul Zalău a apărat două lovituri de pedeapsă, devenind şi cel mai bun goalkeeper al acestei categorii. În finala mare, Viitorul a întâlnit Sporting Curtea de Argeş, pe care a învins-o cu scorul de 1 – 0.
„Vreau să-mi felicit jucătorii, fiindcă este al patrulea an consecutiv în care câştigăm locul I la acest turneu. O premieră în acest an este faptul că nu am primit niciun gol, fapt pentru care le mulţumesc jucătorilor mei pentru modul în care s-au dăruit şi au evoluat pe teren”, a declarat antrenorul Laurean Flonta.
Cel mai bun jucător al acestei categorii a fost desemnat Vlad Stănescu, de la Sporting Curtea de Argeş, golgeterul competiţiei, Marco Petran, de la FC Mara Baia Mare, iar jucătorii evidenţiaţi au fost Andraş Patrick, de la FC Bihor şi Gabi Neagu, de la CSM Râmnicu Vâlcea.
La categoria 2002 au fost înscrise 12 echipe, împărţite în două grupe.

Leave a Comment