Vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, agresat la un meci din Liga a IV-a

Incidentele continuă în „fotbalul mic” din Sălaj, iar cel mai dureros este faptul că, indiferent de măsurile luate, pentru unii jucători sau oficiali implicaţi în campionatul judeţean nu există altfel de reguli decât „legea pumnului” sau, în cel mai bun caz, injurii şi ameninţări. Un incident care nu are nicio legătură şi nici nu face cinste sportului a avut loc duminică după-amiaza, la finalul partidei dintre CS Barcău Nuşfalău şi Silvania Cehu Silvaniei, încheiat la egalitate, 3 – 3.
Meciul a fost condus la centru de Nicuşor Pop, ale cărui decizii a stârnit controverse în multe momente, mai ales după ce a eliminat câte un jucător de la fiecare echipă.
Finalul partidei a fost unul „cu scântei”, iar victimă a căzut conducătorul clubului Silvania Cehu Silvaniei, Horaţiu Bogar, care ocupă şi funcţia de vicepreşedinte în cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Sălaj.
Spre finalul partidei, Bogar a coborât din tribună la tunelul ce duce spre vestiare şi spre spufraţa de joc, tocmai pentru că, spune el, atmosfera a fost tensionată în timpul meciului şi se aştepta că lucrurile să degenereze la final. Primul care a venit să-i ceară explicaţii pentru faptul că filmează cu telefonul mobil a fost portarul Nuşfalăului, Gabriel Puşcaş, însă, între timp, asupra oficialului din Cehu Silvaniei s-au năpustit şi alţi jucători, chiar şi câţiva spectatori.
„În astfel de momente, chiar nu contează nivelul la care evoluează echipele. Este foarte regretabil că au loc astfel de momente. Meciul a fost tensionat şi ştiam că lucrurile vor degenera la final. Tocmai de aceea, am coborât din tribună, pentru a filma finalul partidei. După fluierul de final, asupra arbitrului de centru au alergat câţiva jucători de la Nuşfalău, printre care şi doi jucători suspendaţi (Cătălin Anghel şi Lazăr Zoltan, n.r. ), care nu aveau dreptul să ocupe loc pe banca celor de la Nuşfalău. După ce au văzut cei de la echipa gază că filmez, nu i-a mai interesat de centralul partidei, au venit toţi spre mine să mă întrebe cum îmi permit să filmez pe terenul lor. Au început să mă bruscheze şi am intrat în vestiarul echipei noastre, dar au intrat peste mine şi au început să mă lovească. Spiritele s-au mai calmat abia după ce Adrian Deac (antrenorul echipei din Cehu Silvaniei, n.r.) a sunat la 112. Voi merge mai departe şi îi voi acţiona în instanţă pe cei care m-au lovit”, ne-a declarat Horaţiu Bogar.
Oficialul clubului din Cehu Silvaniei s-a arătat extrem de dezamăgit de faptul că observatorul meciului, Vasile Olar, nu a intervenit pentru a aplana conflictul.
„Observatorul partidei a ieşit din tunel în momentul în care a văzut ce se întâmplă, iar arbitrul de centru nu a scris niciun cuvânt despre acest incident în raport. Dacă nu aveam această filmare, Comisia de Disciplină din cadrul AJF nu avea nicio probă pentru a judeca acest caz”, a mai precizat Bogar.
Contactat telefonic, observatorul Vasile Olar a afirmat că va depune un raport la AJF în cursul zilei de marţi, în care „voi scrie ceea ce am văzut. Eu am ieşit din tunel pentru că trebuia să răspund de protecţia arbitrilor, iar în momentul în care am ajuns din nou la vestiare, nu au fost decât certuri, nu s-a lovit nimeni. Am înţeles că în vestiarul oaspeţilor au fost îmbrânceli şi loviri”, a precizat Olar.
Vicepreşedintele Horaţiu Bogar acuză arbitrul de centru şi observatorul şi de faptul că „au acceptat să se desfăşoare meciul fără niciun om de ordine”.
Portarul Nuşfalăului susţine, însă, că Bogar nu a fost lovit de niciun jucător, ci bruscat la un moment dat de câţiva spectatori coborâţi din tribună.
„Niciun jucător nu l-a lovit pe Bogar, iar incidentul nu ar fi avut loc dacă oameni nu ar fi fost provocaţi. Am discutat şi cu ceilalţi băieţi şi mi-au spus că nu l-a lovit nici unul dintre ei. A fost, într-adevăr, bruscat, de câţiva specatori, dar dintre jucători nu l-a lovit nimeni. Însă, mă întreb cum poate să ajungă vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal o persoană care ameninţă şi bate arbitrii, un delegat suspendat pe viaţă din campionatul unui alt judeţ”, a reacţionat Gabriel Puşcaş.

Alte articole

One Thought to “Vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, agresat la un meci din Liga a IV-a”

  1. Anonim

    De unde a stiut dl.Bogar ca,”lucrurile vor degenera la final” si ca a coborat din tribune sa filmeze.Nu cumva a vazut din tribune ca unele decizii ale arbitrului nu au fost chiar corecte ?

Leave a Comment