Vasile Jula, printre foştii căpitani incluşi în calendarul „CFR Cluj-2021”

Chiar dacă au trecut 13 ani de când a activat la CFR Cluj, fostul internaţional, Vasile Jula, nu a fost dat uitării de actuala conducere a clubului feroviar. Lică rămâne un nume important pentru clujeni, mai ales că acesta nu a activat doar la CFR, ci şi la Universitatea Cluj, unde, de altfel, a şi debutat pe prima scenă a fotbalului românesc.

La CFR Cluj, Jula a evoluat în perioada 2004 – 2007, având în multe partide şi calitatea de căpitan al feroviarilor.

În calendarul de perete pe care clubul CFR l-a scos pe piaţă pentru anul 2021, care conţine 14 file şi are preţul de 59 de lei, pe pagina lunii februarie apare actualul căpitan, portughezul Mario Camora, iar de-o parte şi de alta a acestuia sunt tricourile a patru dintre cei mai importanţi căpitani din istoria clubului: Marius Bretan – fost căpitan şi antrenor la CFR Cluj, care a încetat din viaţă în 2016, la vârsta de 74 de ani, Mihai Pop, Vasile Jula şi Ricardo Cadu.

„Sunt onorat să mă regăsesc printre numele care apar pe calendarul clubului. A fost o perioadă foartă frumoasă a vieţii mele, o echipă pentru care am jucat, în primul rând cu sufletul. Mă bucur să văd că actuala conducere nu m-a uitat şi nu pot decât să le mulţumesc din suflet pe această cale”, a afirmat fostul căpitan al CFR-ului, actualmente manager sportiv la SCM Zalău.

Calendarul „CFR Cluj-2021” mai conţine fotografii cu actualii jucători, în diverse ipostaze, dar şi diferite mesaje. Pe pagina lunii februarie apare mesajul: „Doar dacă îţi cunoşti istoria faci parte din viitor…”

Pe prima scenă a fostabului românesc, Jula a mai activat la Universitatea Cluj, Gloria Bistriţa şi Dacia Mioveni, dar cele mai frumoase momente le-a petrecut la cele trei formaţii din Ardeal.

 

Leave a Comment