Vă mişcaţi şi voi mai cu talent?

Sâmbătă, ora 18, Stadion Chişineu Criş din Arad

Europa Alba-Iulia – FC Zalău

FC Zalău nu a mai savurat din gustul victoriei din data de 29 martie, când s-a impus cu 4 – 0, în deplasarea de la Sănătatea Cluj şi cu trei etape înainte de final ocupă locul şase, la şase puncte în spatele Unirii Dej, formaţie clasată pe poziţia a cincea în clasamentul Seriei a V-a din Liga a III-a.
Jucătorii pregătiţi de Marius Paşca şi Cristian Oros vor susţine sâmbătă după-amiază penultimul meci în deplasare din acest sezon, urmând să întâlnească, de la ora 18, formaţia Europa Alba-Iulia, clasată pe locul zece cu trei etape înainte de final. Partida va avea loc la Chişinău Criş, formaţia arădeană cumpărând locul echipei din Alba-Iulia, după retragerea acesteia din campionat.
Pentru a mai avea speranţe la clasarea pe locul cinci, ultimul care intră în obiectivul echipei stabilit pentru acest sezon, FC Zalău este obligată să învingă la Arad, iar Unirea Dej să piardă pe terenul celor de la FC Hunedoara.
„Probabil o să le dau posibilitatea să evolueze jucătorilor tineri, care au jucat mai puţin în acest sezon. Întâlnim însă o echipă disperată, care îşi joacă ultima carte în ceea ce priveşte evitarea retrogradării şi este obligată să câştige meciul cu noi. Sper însă ca jucătorii să nu joace cu trac, iar cei care intră pe teren să demonstreze că merită să rămână la echipă şi pentru sezonul viitor”, ne-a declarat antrenorul Marius Paşca.
Programul complet al etapei a XXIII-a: CS Oşorhei – Sănătatea Cluj, FC Hunedoara – Unirea Dej, Plimob Sighetu Marmaţiei – Şoimii Pâncota, Olimpia Satu Mare – Seso Câmpia Turzii, Europa Alba Iulia – FC Zalău.
Clasament:
1. Olimpia Satu Mare 21 16 1 4 36 – 14 49p
2. FC Hunedoara 21 15 3 3 44 – 11 48p
3. CS Oşorhei 21 13 4 4 38 – 21 43p
4. Şoimii Pâncota 21 11 6 4 38 – 19 39p
5. Unirea Dej 21 11 5 5 31 – 18 38p
6. FC Zalău 21 10 2 9 54 – 32 32p
7. Naţional Sebiş 22 9 4 9 35 – 34 31p
8. Sănătatea Cluj 21 8 4 9 31 – 32 28p
9. Seso Câmpia Turzii 21 7 6 8 29 – 24 27p
10. Europa Alba Iulia 22 6 7 9 25 – 31 25p
11. Plimob Sighetu Marmaţiei 21 4 0 17 16 – 56 12p
12. Jiul Petroşani 21 2 5 14 13 – 42 11p
13. FCM Turda 22 1 3 18 8 – 64 6p

 

 

Leave a Comment