Universal din Bosnia, în probe la Volei Municipal

Conducerea clubului zălăuan nu este mulţumită de evoluţia pe care a avut-o Ciprian Matei în prima parte a campionatului, iar voleibalistul originar din Botoşani ar putea părăsi vicecampioana României în această iarnă

Chiar dacă Volei Municipal Zalău este „în grafic” atât în campionatul intern, cât şi în cupele europene, conducerea formaţiei de la poalele Meseşului se gândeşte să renunţe la serviciile universalului Ciprian Matei, voleibalist transferat în vara anului trecut de la CSM Bucureşti.
De altfel, sub comanda bulgarului Stoyan Stoev şi a zălăuanului Bogdan Nicolae a şi ajuns un voleibalist bosniac, Andjelko Cuk, jucător în vârstă de 32 de ani, cu o talie de 2,01 metri şi o greutate de 100 de kilograme.
Antrenorul formaţiei zălăuane a precizat că Andjelko Cuk este un jucător valoros, cu o vastă experienţă, iar în zilele următoare va stabili împreună cu persoanele din conducere dacă va rămâne sau nu la Volei Municipal Zalău.
Şi team-managerul, Marcel Doru Ţârle, a precizat că jucătorul se află, deocamdată, în probe, iar o decizie finală va fi luată în zilele următore.
„Cuk este un jucător cu o carte de vizită foarte bună, dar, deocamdată se află numai în probe. Profesorul (Stoyan Stoev, n.r.) va stabili dacă rămâne sau nu la echipă. Există şi varianta de a-l transfera doar pentru meciurile din cupele europene”, ne-a declarat Doru Ţârle.
Andjelko Cuk a evoluat în diferite campionate începând din anul 2003, când a trecut la seniori. Timp de patru ani a jucat la formaţia croată, HAOK Mladost Zagreb, iar în 2007 s-a transferat în Coreea de Sud, la Samsung Bluefangs. În 2009, Cuk a ajuns în campionatul din Japonia, la Toyoda Grosei Trefuerza, iar doi ani mai târziu s-a întors în Coreea de Sud, la Kepco 45. Voleibalistul sârb s-a transferat în urmă cu trei ani la formaţia slovenă, ACH Volley Ljubljana, iar ultima echipă pentru care a evoluat a fost GAS Pamvochaikos, din Grecia.

Alte articole

One Thought to “Universal din Bosnia, în probe la Volei Municipal”

  1. hgfd

    e croat toata ziua, nu sirb

Leave a Comment