Trei handbaliste de la HC Zalău, la Trofeul Carpaţi

Cea de-a doua acţiune din acest an a lotului naţional de handbal feminin se va încheia în acest weekend, când este programat, la Craiova, Trofeul Carpaţi.

Acţiunea lotului naţional a început în 15 martie, la Craiova, selecţionerul Gheorghe Tadici precizând că a ales această locaţie şi la solicitarea jucătoarelor. „Craiova este o alegere perfectă, Sala Polivalentă este minunată, cazarea şi mâncare pe care o primim este foarte bună. Am fost primiţi foarte bine şi sunt mulţumit. Jucăm aici şi datortită fetelor care m-au rugat să venim la Craiova pentru că sunt cele mai bune condiţii”, a precizat Tadici.
Printre jucătoarele convocate de Gheorghe Tadici la naţională se află şi trei handbaliste de la HC Zalău: pivotul Crina Pintea, interul Roxana Varga şi extrema Ana Maria Tănăsie.
România va participa cu două echipe la Trofeul Carpaţi, programat în Sala Polivalentă din Craiova, începând de vineri până duminică, iar celelalte două participante sunt reprezentativele Germaniei şi Spaniei.
Programul Trofeului Carpaţi: vineri, 22 martie – ora 16, Germania – Spania, ora 18, România A – România B; sâmbătă, 23 martie – ora 11:15, România B – Spania, ora 13:15, România A – Germania; duminică, ora 11, România B – Germania, ora 13, România A – Spania.

Leave a Comment