Tadici, după egalul de la Craiova: „Nu acuz arbitrajul, dar ultimul gol al Craiovei a fost neregulamentar”

HC Zalău a terminat la egalitate, scor 23 – 23 duelul din cadrul primei etape a Ligii Naţionale de handbal feminin, susţinut în deplasare, în faţa formaţiei SCM Craiova.

Scorul a fost 23 – 22 în favoarea Zalăului cu câteva secunde înainte de final, iar oltencele au egalat prin Dincă, reuşita acesteia fiind contestată de managerul Gheorghe Tadici. „Nu acuz arbitrajul, însă ultimul gol al Craiova a fost neregulamentar, fiindcă în momentul în care s-a repus mingea de la nouă metri, Dincă era în semicerc”, consideră tehnicianul zălăuan.
Chiar dacă echipa zălăuană a fost foarte aproape de o victorie, Tadici a declarat că „până la urmă este bun şi un punct, fiindcă, la fel de bine cum puteam câştiga, putema şi pierde acest meci. M-a nemulţumit evoluţia jucătoarelor cu experienţă, care au jucat slab atât în atac, cât şi în apărare. Nici poarta nu a funcţionat prea bine. Practic, noi am băgat în joc echipa gazdă, încă din prima repriză. Nichita (fostul portar al Zalăului, n.r.) a avut o evoluţie în poartă şi a apărat multe mingi şi din situaţie de unu la unu. Echipa a jucat la maxim 60 la sută din potenţialul pe care-l are. Au fost doar două reprize scurte de câte şapte, opt minute în care am jucat la adevărata valoare, iar în aceste condiţii e greu să te impui, mai ale când joci în faţa a 2000 de spectatori şi a unei galerii care a pus multă presiune. Un câştig mare din acest meci este Claudia Constantinescu. Practic, ea şi Bardac ne-au ţinut în joc”.
În etapa viitoare, HC Zalău va primi vizita formaţiei Universitatea Jolidon Cluj, meciul fiind programat vineri, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Zalău.

Leave a Comment