Stoyan Stoev, după victoria în faţa Galaţiului: „Vreau să fac un sezon frumos cu echipa Zalăului”

Volei Municipal Zalău are maxim de puncte după două etape, câştigând vineri seara cu scorul de 3 – 1, pe teren propriu, în cadrul etapei a doua a Diviziei A1, în faţa formaţiei Arcada Galaţi. Zălăuanii şi-au intrat în joc abia după primul set, câştigat de oaspeţi cu 25 – 22. Următoarele trei seturi i-au revenit formaţiei de sub Meseş, care s-a impus cu 25 – 22 în actul secund, cu 25 – 20 în setul al treilea şi cu 25 – 22 în ultimul parţial. Chiar dacă echipa zălăuană a cedat primul set, antrenorul bulgar, Stoyan Stoev, s-a declarat mulţumit de jocul formaţiei sale. „A fost o partidă specială pentru mine, a fost un mare spectacol. Cele două echipe au jucat bine. Sunt fericit că am câştigat din nou şi că ultimele puncte le-am facut cu ajutorul caracterului de care au dat dovadă jucătorii. Campionatul va fi foarte interesant şi, după cum am mai spus, acord posibilitatea jucătorilor români să crească. Astăzi (sâmbătă, n.r.) am văzut un Cherbeleaţă ce anul trecut nu a făcut nimic, iar acum face mari progrese. În ambele partide a jucat bine. Marin Lescov este foarte liniştit şi joacă bine, avem centrii experimentaţi, cum sunt Mihalcea şi Gheorghiţă, iar brazilianul îşi intră în formă. Vreau să fac un sezon frumos cu aceasta echipă”, a precizat tehnicianul bulgar după jocul cu Arcada Galaţi.
Ospeţii erau foarte încrezători înaintea duelului de la Zalău, iar antrenorul Marian Apostu a precizat că un punct în faţa echipei de la poalele Meseşului ar fi o gură de oxigen pentru echipa sa. „În primul rând aş vrea să îmi felicit echipa pentru atitudinea de care a dat dovadă în acest meci. Băieţii nu au cedat foarte uşor şi aşa va trebui să facem de fiecare dată, pentru a demonstra că ceea ce am jucat aici, la Zalău, nu este o întâmplare. Avem mai mulţi jucători valoroşi în teren, nu doar Cristian Bartha, dar noi trebuie să ne demonstrăm valoarea în teren şi prin locul pe care-l vom ocupa la final. Obiectivul nostru este o clasare pe un loc de cupă europeană”, a afirmat Apostu.
În etapa viitoare, programată sâmbătă, Volei Municipal Zalău va evolua în deplasare, pe terenul formaţiei SCM Universitatea Craiova, meciul fiind programat la ora 16 şi transmis în direct la DigiSport.
Rezultatele complete din etapa a II-a: Volei Municipal Zalău – Arcada Galaţi 3 – 1, Banatul Caransebeş – CSM Bucureşti 2 – 3, Tomis Constanţa – Phoenix Şimleu Silvaniei 3 – 0, VCM LPS Piatra Neamţ – Ştiinţa Explorări Baia Mare 1 – 3, Steaua Bucureşti – SCMU Craiova 0 – 3. Partida dintre Unirea Dej – Dinamo Bucureşti se joacă în această după-amiază, începând cu ora 17.

Alte articole

One Thought to “Stoyan Stoev, după victoria în faţa Galaţiului: „Vreau să fac un sezon frumos cu echipa Zalăului””

  1. […] Volei Municipal Zalău are maxim de puncte după două etape, câştigând vineri seara cu scorul de 3 – 1, pe teren propriu, în cadrul etapei a doua a Diviziei A1, în faţa formaţiei Arcada Galaţi. Zălăuanii şi-au intrat în joc abia după primul set, câştigat de oaspeţi cu 25 – 22. Următoarele trei seturi i-au revenit formaţiei de sub Meseş, care s-a impus cu 25 – 22 în actul secund, cu 25 – 20 în setul al treilea şi cu 25 – 22 în ultimul parţial. Chiar dacă echipa zălăuană a cedat primul set, antrenorul bulgar, Stoyan Stoev, s-a declarat Sursă știre […]

Leave a Comment