Sportul Şimleu, de la extaz la agonie

Campioana judeţeană la fotbal şi câştigătoarea Cupei României din sezonul trecut a obţinut o singură victorie în primele cinci etape din actualul sezon al Ligii a IV-a de fotbal

Fără câţiva jucători de aportul cărora a beneficiat în sezonul trecut, Sportul Şimleu, campioana ediţiei trecute a Ligii a IV-a şi câştigătoare fazei judeţene a Cupei României, pare să nu mai fie în acest an o echipă pretendentă la titlul de campioană judeţeană. După cinci etape scurse din actualul sezon, formaţia de la poalele Măgurii ocupă doar poziţia a VIII-a în clasament, înregistrând o victorie, trei egaluri şi o înfrângere în primele cinci runde.
După 3 – 3 în prima etapă la Crasna, şimleuanii au învins cu scorul de 6 – 0 în etapa a doua formaţia Flacăra Halmăşd. A urmat eşecul din runda a treia, pe terenul formaţiei Luceafărul Bălan, 1 – 3, urmat de două remize, 2 – 2 pe teren propriu cu Dumbrava Gîlgău şi 3 – 3 în etapa de duminică, pe terenul celor de la Unirea Mirşid.
Luceafărul Bălan a obţinut a cincea victorie consecutivă, dar elevii lui Marius Paşca s-au impus greu pe teren propriu în faţa celor de la Benfica Ileanda. Oaspeţii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 53, prin Andrei Ciurar, însă „dubla” lui Dan Zaharie a salvat liderul de la prima înfrângere.
CS Crasna s-a impus la scor de neprezentare în duelul de pe teren propriu cu CS Barcău Nuşfalău. Nou-promovata Real Crişeni a învins cu scorul de 2 – 1 formaţia Flacăra Halmăşd, succes în urma căruia a urcat pe poziţia a cincea în clasament.
Duel nedecis între Olimpic Bocşa şi Silvania Cehu Silvaniei, partidă încheiată cu scorul de 3 – 3. Dumbrava Gîlgău rămâne în „coasta” celor de la Bălan, la doar două puncte în spatele lor după victoria cu scorul de 3 – 1 obţinută pe terenul echipei AS Chieşd.

Rezultatele complete şi marcatorii:
CS Crasna – Barcău Nuşfalău 3 – 0
Au marcat: Cristian Marcu (min. 23), Ionuţ Iacob (min. 78) şi Szigyarto Zsolt (min. 85)
Luceafărul Bălan – Benfica Ileanda 2 – 1
Au marcat: Dan Zaharia (min. 59 şi 79), respectiv Andrei Ciurar (min. 53)
Real Crişeni – Flacăra Halmăşd 2 – 1
Au marcat: Ovidiu Bojan (min. 20), Sorin Iacob (min. 70), respectiv Marius Tarce (min. 29)
Rapid Jibou – Gloria Bobota 10 – 0
Au marcat: Adrian Fărcaş (min. 23, 46, 48, 54, 57, 71, 90 şi 90+2, Alex Turcu (min. 32) şi Romulus Gherman (min. 82)
Unirea Mirşid – Sportul Şimleu 1 – 1
Au marcat: Murany Szolt (min. 77), respectiv Tudor Ulmeanu (min. 71)
Olimpic Bocşa – Silvania Cehu Silvaniei 3 – 3
Au marcat: Varga Ioszef (min. 33), Alex Stan (min. 58) şi Dumitru Bordaş (min. 58), respectiv Marius Turian (min. 67), Ionuţ Pop (min. 76) şi Nicolae Micle (min. 79)
AS Chieşd – Dumbrava Gîlgău 1- 3
Au marcat: Alin Ardelean (min. 36), respectiv Florin Sestraş (min. 29), Alex Pop (min. 63-autogol) şi Costel Chira (min. 90)

Clasament:
1. Luceafărul Bălan 5 5 0 0 27 – 5 15p
2. Dumbrava Gîlgău 5 4 1 0 17 – 4 13p
3. Rapid Jibou 5 3 1 1 23 – 3 10p
4. CS Barcău Nuşfalău 5 3 1 1 10 – 5 10p
5. Real Crişeni 5 3 0 2 14 – 12 9p
6. Benfica Ileanda 5 3 0 2 11 – 10 9p
7. Unirea Mirşid 5 2 1 2 9 – 8 7p
8. Sportul Şimleu 5 1 3 1 13 – 9 6p
9. AS Chieşd 5 2 0 3 8 – 12 6p
10. CS Crasna 5 1 1 3 9 – 16 4p
11. Flacăra Halmăşd 5 1 1 3 9 – 16 4p
12. Silvania Cehu Silvaniei 5 1 1 3 9 – 22 4p
13. Olimpic Bocşa 5 0 1 4 7 – 24 1p
14. Gloria Bobota 5 0 1 4 4 – 22 1p

Leave a Comment