Sportul Şimleu a „spart gheaţa” în deplasare, după o victorie nebună cu Someşul Dej

Cu o victorie şi două remize pe teren propriu, dar şi o înfrângere pe terenul celor de la Progresul Şomcuta Mare în primele patru runde, Sportul Şimleu a „spart gheaţa” şi în deplasare, câştigând sâmbătă cu scorul de 3 – 2 duelul cu Someşul Dej.
Şimleuanii au început în forţă partida, reuşind deschiderea scorului după numai trei minute de joc, prin Luigi Pop, care a reluat excelent balonul în plasă după o centrare trimisă în faţa porţii de George Pop. Replica gazdelor nu a întârziat să apară, iar Someşul Dej a restabilit egalitatea în minutul 13, prin Ionuţ Dobrea, scor cu care s-a intrat şi la cabine.
A venit partea secundă, care a fost mult mai antrenantă, cele două formaţii marcând trei goluri. Prima reuşită le-a aparţinut gazdelor, în minutul 57, prin Paul Colţa, iar în minutul 90, gazdele aveau avantaj minim pe tabelă. Au urmat prelungirile, iar în decurs de trei minute, Sportul Şimleu a realizat imposibilul, marcând de două ori în parta dejenilor. Perimul gol a fost marcat de Dănuţ Contraş, în minutul 90+1, iar două minute mai târziu, echipa condusă de George Zima a beneficiat de un penalty, execuţia fiind transformată de Marius Leitan.
După succesul de la Dej, Sportul Şimleu a acumulat opt puncte, urmând ca în etapa viitoare să primească vizita celor de la Luceafărul Oradea.

 

Alte articole

One Thought to “Sportul Şimleu a „spart gheaţa” în deplasare, după o victorie nebună cu Someşul Dej”

  1. andrei

    felicitari ” obositilor de la simleu”

Leave a Comment