Sportul Şimleu a părăsit Cupa României

Câştigătoare în primul tur, după executarea loviturilor de departajare în faţa celor de la SCM Zalău, Sportul Şimleu Silvaniei s-a duelat în etapa a II-a cu CSM Satu Mare, o altă echipă cu pretenţii din Seria a X-a a Ligii a III-a. De data aceasta, şimleuanii pregătiţi de Dănuţ Şomcherechi au cedat cu 0 – 2, însă sălăjenii au evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 7.

Şimleuanii nu sperau la o victorie în faţa zălăuanilor şi la o calificare în turul 2, afirmând încă de la începutul competiţiei că nu pun accent pe Cupa României. Aşa s-a întâmplat şi la Satu Mare, unde antrenorul Şomcherechi a menajat o parte dintre titulari pentru jocul de vineri, cu Gloria Bistriţa-Năsăud.

Gazdele au deschis scorul în minutul 13, prin Barna Antal, dar şimleuanii au continuat să ţină aproape de adversari, iar în partea a doua au pus în pericol poarta sătmărenilor în câteva rânduri. „Conturile” au fost închise în minutul 88, când sătmăreanul Raul Ziman a marcat pentru 2 – 0, stabilind scorul final.

Într-un alt duel în care s-au întâlnit două echipe din Seria a X-a, Gloria Bistriţa-Năsăud a dispus la limită, 1 – 0 de Minerul Ocna Dej.

La finalul acestei săptămâni este programată etapa a doua din noul sezon al Ligii a III-a, şimleuanii urmând să evolueze vineri pe terenul celor de la Gloria Bistriţa-Năsăud. SCM Zalău va juca tot pe teren propriu, urmând să primească vizita celor de la Lotus Băile Felix.

După prima etapă, SCM Zalău este lider în Seria a X-a, iar Sportul Şimleu ocupă locul 5.

Leave a Comment