Sportivii de la CS Long Dau Şimleu Silvaniei, aproape de podium

Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Qwan Ki Do rezervat copiilor a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, la Braşov, fiind prezenţi peste 300 de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani.

Sălajul a fost reprezentat de Clubul Sportiv Long Dau Şimleu Silvaniei, clubul condus de Nicolae Popan participând cu cinci sportivi: Anamaria Pop, Diana Duca, Ovidiu Brăban, Sebastian Tripon şi Rackosi Tamas. Cel mai bun rezultat a fost obţinut de echipa formată din: Anamaria Pop şi Diana Duca, cele două obţinând locul patru în proba de song dau (lupta competiţională), la categoria 11 – 12 ani. Tot la categoria 11 – 12 ani, Sebastian Tripon s-a clasat pe poziţia a cincea în proba de thao quyen (luptă imaginară).
„Chiar dacă nu am reuşit o clasarepe podium, rezultatele sunt bune, deoarece fetele au avut o perioadă destul de lungă de absenţă la antrenamente, iar băieţii au fost la prima lor participare într-o competiţie naţională”, a declarat instructorul CS Long Dau Şimleu Silvaniei, Nicolae Popan.

Ce este Qwan Ki Do?
Deşi nu publicăm pentru prima dată un material legat de această disciplină sportivă, suntem convinşi că există persoane care se întreabă: Ce este acest Qwan Ki Do? Pentru a înţelege şi cititorii noştri acest fel de artă marţială, vom prezenta în câteva rânduri ce înseamnă acest sport.
Qwan Ki Do a luat naştere în anul 1981, în Franţa, fiind o sinteză a celor mai celebre stiluri de arte marţiale chino-vietnameze. Constituie rezultatul a peste 25 de ani de studii şi căutări efectuate de unul dintre cei mai mari experţi în arte marţiale vietnameze. Este o disciplină care include: tehnici de braţe şi picioare, eschive rapide şi deplasări fulgerătoare, un bogat bagaj de tehnici de proiectare şi imobilizare a adversarului la sol, tehnici de secerare a adversarului, tehnici de forfecare ale corpului adversarului de la genunchi până la nivelul gâtului, precum şi multe alte feluri de tehnici, dar şi o gimnastică psiho-corporală.
În România, organizaţia care reuneşte toţi practicanţii de Qwan-Ki-Do, Federatia Română de Qwan-Ki-Do (FRQKD) numără peste 2000 de practicanţi în aproape 40 de cluburi şi este într-o strânsă colaborare cu Federaţia Română de Arte Marţiale.
La Şimleu Silvaniei, Clubul Sportiv Long Dau a luat fiinţă în anul 1990.

 

Leave a Comment