Şi bătută şi cu banii luaţi: HC Zalău, amendată după partida cu SCM Craiova

Pe lângă faptul că a pierdut la o diferenţă de trei goluri, 22 – 25, partida susţinută duminică, pe teren propriu, în faţa celor de la SCM Craiova, echipa pregătită de Gheorghe Tadici a fost şi amendată cu suma de 1.500 de lei. Decizia a fost luată marţi, la şedinţa Comisiei de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Handbal, ca urmare a faptului că supoerterii zălăuani prezenţi la meci au aruncat în teren cu monede.
Managerul Gheorghe Tadici susţine ,însă, s-a aruncat o singură monedă de zece bani şi consideră că este absurd ca federaţia să amendeze un club pentru faptul că un suporter din tribună a avut un astfel de gest. „Am fost anunţat în această dimineaţă (marţi, n.r.) despre amendă, pentru evenimente petrecute în tribună. Am înţeles că a fost aruncată o monedă de zece bani pe teren, care a fost luată de arbitre şi dată observatorului. Nu pot să cred că poţi fi amendat cu 1.500 de lei pentru o monedă de zece bani care poate fi aruncată de oricine şi oricând şi care nu a rănit pe nimeni şi nici nu a afectat jocul. Poţi pune cordon de poliţie locală şi tot poate ajunge un astfel de obiect pe suprafaţa de joc. Repet, o monedă de zece bani, aproape invizibilă”, a declarat antrenorul echipei zălăuane.
Partida dintre HC Zalău şi SCM Craiova a fost oficiată de cuplul internaţional alcătuit din Diana Florescu şi Ana Maria Stoica, iar observator din partea Federaţiei Române de Handbal a fost delegat sibianul Doru Dordea.

2 Thoughts to “Şi bătută şi cu banii luaţi: HC Zalău, amendată după partida cu SCM Craiova”

  1. bula

    un cioban din sibiu si doua …….!!!!
    cino a fost la meci lea vazut.

  2. bula

    un cioban din sibiu si doua …….!!!!
    cine a fost la meci lea vazut.

Leave a Comment