Sergiu Jurj, noul jucător din atacul Zalăului

SCM Zalău a efectuat un nou transfer important pentru sezonul viitor, în vederea promovării în Liga a II-a, promovare ratată în această vară în ultima secundă din returul finalei cu Unirea Dej. După ce a ajuns la o înţelegere cu Alexandru Sorian, un jucător ce a activat chiar şi la nivelul Ligii I, conducerea clubului zălăuan a semnat marţi un contract cu atacantul Sergiu Jurj, fotbalist în vârstă de 23 de ani. Noua achiziţie a Zalăului a mai evoluat la FC Ardealul Cluj, CSU Craiova (Under 19), Verona (Under 19), Minaur Baia Mare, CSU Craiova II, Chindia Târgovişte, FC Rapid, CSM Focşani şi Kazincbarcika, din Ungaria.

“Sunt bucuros că am ajuns la Zalău, nu mi-a fost greu să spun “da” în detrimentul altei echipe din eşalonul secund. Discuţia cu antrenorul şi felul în care s-au comportant cei din conducere cu mine, m-au convins. Am venit să dau tot ce am mai bun pentru a îndeplini obiectivul echipei, Acela de a promova. Sunt convins că ne este la îndemână acest lucru, iar la final o să ne bucurăm împreună”, a declarat jucătorul.

 

 

Leave a Comment