Scoruri de maidan în Liga a IV-a

Liga a IV-a de fotbal a continuat cu etapa a XX-a, una în care s-au înregistrat cele mai mari diferenţe de scor din actualul sezon. Scorul etapei l-a înregistrat Rapid Jibou, care a dispus cu scorul de 13 – 0 de Olimpic Bocşa. Romulus Gherman şi Andrei Teglaş au reuşit hattrick-ul, iar pe lista marcatorilor şi-au mai trecut numele Alex Turcu, Dan Zaharie, Alin Mureşan, Vlad Buda, Florin Moldovan şi Bogdan Rus.
Victorie la scor a reuşit şi Dumbrava Gîlgău, care s-a impus cu 12 – 0 în duelul de pe teren propriu cu Gloria Ban. Flaviu Pormub a înscris de patru ori, iar Mihai Mureşan, Gabriel Ţiriac şi Răzvan Sabou şi-au trecut numele o singură dată pe lista marcatorilor. Adrian Călăcean a realizat hattrick-ul, iar Alin Mierea, o dublă.
Flacăra Halmăşd continuă lupta pentru titlul judeţean, câştigând cu scorul de 10 – 0 meciul cu „lanterna roşie”, Sportul Şimleu. După prima parte, oaspeţii au avut avantaj de doar două goluri, iar în partea a doua, au mai marcat de opt ori. Cele mai multe goluri le-a înscris Nicolae Rad, trei, în timp ce Raul Zmole şi Nagy Ciprian şi-au trecut de două ori numele pe lista marcatorilor. Celelalte goluri au fost înscrise de Adrian Dregan, Ioan Moisi şi Petru Şandor.
Liderul Unirea Mirşid nu a avut emoţii prea mari pe terenul celor de la Gloria Bobota, chiar dacă scorul l-a deschis formaţia gazdă, în minutul 15, prin Răzvan Gal. Mihai Bode a restabilit egalitatea şapte minute mai târziu, iar după pauză, Andrei Chiş a dus echipa din Bobota, din nou, în avantaj. Finalul a fost al Mirşidului, care a marcat de patru ori consecutiv prin Radu Blaga, Mihai Bode, Toth Karoly şi Ciprian Pavel.
CS Barcău Nuşfalău se menţine pe poziţia secundă, după victoria cu scorul de 4 – 1 obţinută pe terenul formaţiei Benfica Ileanda.
Rezultatele complete şi marcatorii:
Dumbrava Gîlgău – Gloria Ban 12 – 0, 3 – 0 la juniori
Au marcat: Mihai Mureşan (min. 10), Alin Mierea (min. 22, 36), Flaviu Porumb (min. 51, 55, 59 şi 83), Răzvan Sabou (min. 54), Adrian Călăcean (min. 67, 81 şi 90), Gabriel Ţiriac (min. 84)
Flacăra Halmăşd – Sportul Şimleu Silvaniei 10 – 0, 0 – 6 la juniori
Au marcat: Adrian Dregan (min. 39), Nicolae Rad (min. 41, 65 şi 82), Ioan Moisi (min. 50), Raul Zmole (min. 58 şi 59), Nagy Ciprian (min. 64 şi 86), Petru Şandor (min. 77)
CS Hida – AS Chieşd 3 – 1, 2 – 3 la juniori
Au marcat: Florin Sestraş (min. 25), Ionuţ Gog (min. 69), Ioan Unguruşan (min. 87), respectiv Ioan Bojan (min. 12)
CS Crasna – Silvania Cehu Silvaniei 2 – 5, 5 – 2 la juniori
Au marcat: Nagy Benjamin (min. 35), Darius Hosu (min. 37), respectiv Marcel Mureşan (min. 16), Nicolae Miclea (min. 28), Cătălin Odenie (min. 29), Flaviu Bărnuţiu (min. 80) şi Raul Moţ (min. 89)
Rapid Jibou – Olimpic Bocşa 13 – 0, 3 – 0 la juniori
Au marcat: Alexandru Turcu (min. 8), Dan Zaharie (min. 20 şi 33), Alin Mureşan (min. 25), Vlad Buda (min. 38), Andrei Teglaş (min. 39, 64 şi 87), Florin Moldovan (min. 39), Romulus Gherman (min. 53, 63 şi 80) şi Bogdan Rus (min. 74)
Gloria Bobota – Unirea Mirşid 2 – 5, 5 – 0 la juniori
Au marcat: Răzvan Gal (min. 15), Andrei Chiş (min. 56), respectiv Mihai Bode (min. 23 şi 87), Radu Blaga (min. 65), Toth Karoly (min. 74), Ciprian Pavel (min. 76)
Benfica Ileanda – CS Barcău Nuşfalău 1 – 4, 0 – 1 la juniori
Au marcat: Vasile Roman (min. 50), respectiv Vasile Ciorba (min. 21 şi 80), Kallai Victor (min. 31) şi Lazăr Zoltan (min. 60)
Etapa viitoare este programată duminică, 8 mai, după următorul program: Flacăra Halmăşd – CS Hida, Sportul Şimleu – Benfica Ileanda, AS Chieşd – CS Crasna, Olimpic Bocşa – Gloria Bobota, Gloria Ban – Silvania Cehu Silvaniei. Meciul dintre Flacăra Halmăşd şi CS Hida va avea locl a ora 11, iar celelalte partide sunt programate la ora 17. Partidele Rapid Jibou – Dumbrava Gîlgău şi Unirea Mirşid – CS Barcău Nuşfalău sunt programate sâmbătă, de la ora 17.
Clasament:
1. Unirea Mirşid 20 17 1 2 76 – 25 52p
2. CS Barcău Nuşfalău 20 16 0 4 58 – 19 48p
3. Dumbrava Gîlgău 20 15 1 4 86 – 23 46p
4. Rapid Jibou 20 15 1 4 79 – 22 46p
5. Flacăra Halmăşd 20 13 3 4 62 – 32 42p
6. Silvania Cehu Silvaniei 20 13 3 4 54 – 29 42p
7. AS Chieşd 20 9 0 11 41 – 54 27p
8. CS Hida 19 6 4 9 30 – 45 22p
9. CS Crasna 20 6 1 13 28 – 58 19p
10. Olimpic Bocşa 19 6 1 12 36 – 67 19p
11. Gloria Ban 20 5 2 13 31 – 60 17p
12. Gloria Bobota 20 2 4 14 23 – 67 10p
13. Benfica Ileanda 20 2 3 15 23 – 58 9p
14. Sportul Şimleu Silvaniei 20 1 2 17 9 – 78 5p

Leave a Comment