Mihai Mărieş, libero Universitatea Craiova: „Este un sentiment deosebit să câştig titlul pe terenul echipei cu care am devenit triplu campion al României”

Volei Municipal Zalău a ajuns în acest an, pentru a treia oară consecutiv, în finala campionatului, unde a întâlnit Universitatea Craiova. În ultimele două sezoane, zălăuanii s-au duelat cu Tomis Constanţa, echipă în faţa căreia au pierdut de fiecare dată titlul, însă, anul trecut, s-au revanşat în finala Cupei României, pe care au câştigat-o după finala desfăşurată la Cheile Grădiştei.
Anul acesta, deşi multă lume le dădea prima şansă, zălăuanii au pierdut finala cu Universitatea Craiova. 3 – 1 a fost scorul la general în favoarea oltenilor, după două victorii la Craiova, un succes al zălăuanilor în meciul trei şi o a treia victorie a Universităţii în finala cu numărul patru.
Un sentiment deosebit l-a avut libero-ul oltenilor, Mihai Mărieş, cel care a devenit triplu campion al României cu Remat Zalău, iar în acest an a câştigat primul titlu cu formaţia olteană chiar în Sala Sporturilor din Zalău.
„Este un sentiment deosebit, având în vedere că am jucat pe terenul fostei echipei, cu care am câştigat trei titluri de campion al României. Publicul din Zalău este fantastic. Sunt convins că şi eu am avut public în sală în meciurile de la Zalău. Am dominat acest campionat, am avut o singură înfrângere în sezonul regulat, la Zalău, şi cred că meritam să câştigăm titlul”, a afirmat Mihai Mărieş.
Universitatea Craiova a câştigat în acest an, în premieră, titlul naţional, în timp ce Volei Municipal Zalău a devenit pentru a treia oară consecutiv vicecampioana României şi pentru a doua oară consecutiv, câştigătoarea Cupei.
Mihai Mărieş a evoluat şi la Phoenix Şimleu Silvaniei, formaţie de la care s-a transferat la Universitatea Craiova în vara anului 2014.

Alte articole

Leave a Comment