SCM Zalău şi Sportul Şimleu, „braţ la braţ” în Liga a III-a după primele două etape

Cea de-a doua etapă din noua ediţie a Ligii a III-a de fotbal a adus şi prima victorie pentru echipele sălăjene. SCM Zalău a primit vizita echipei Someşul Dej, o formaţie ce a evoluat în Liga a IV-a în sezonul trecut, în timp ce Sportul Şimleu a evoluat tot pe teren propriu, în faţa celor de la CSM Satu Mare.
Chiar dacă jocul Zalăului nu a strălucit, băieţii pregătiţi de Marius Paşca şi Alexandru Pop s-au impus cu 1 – 0, graţie penalty-ului transformat de Raul Stanciu în minutul 51. SCM putea intra cu avantaj minim la vestiare şi după primele 45 de minute, dar şutul trimis de Florin Istrate din interiorul careului a ajuns în bara transversală, în minutul 43. Gazdele au mai trimis o dată mingea în bara transversală prin Iustin Ardelean, acesta reluând cu capul din şapte metri o centrare venită de pe partea stângă.
La Şimleu, formaţia condusă George Zima s-a impus cu 2 – 1 în faţa echipei pregătite de Zoltan Ritli, fostul portar al Stelei. Scorul l-au deschis oaspeţii, în minutul 39, prin Ervin Zsiga, care a executat perfect o lovitură liberă, dar imediat după reluare, Şimleul a restabilit egalitatea prin Ismael Guiti. Au urmat câteva situaţii bune la poarta oaspeţilor, iar în minutul 86 a venit şi golul, reuşita aparţinându-i fundaşului Răzvan Pop.
După două etape scurse din Liga a III-a, SCM Zalău şi Sportul Şimleu au câte patru puncte fiecare. Zalăul ocupă locul patru după primele două runde, în imp ce Sportul Şimleu se clasează pe poziţia secundă, fiind depăşită doar de Minaur Baia Mare. În etapa viitoare, SCM se va deplasa la Oradea, pentru disputa cu Luceafărul, în timp ce Sportul Şimleu vaevolua la Progresul Şomcuta Mare.
Rezultatele complete: CSC Sânmartin – Luceafărul Oradea 2 – 1, CSM Zalău – Someşul Dej 1 – 0, Minaur Baia Mare – CAO Oradea 4 – 1, Gloria Bistriţa – Progresul Şomcuta Mare 0 – 0, Sportul Şimleu – CSM Satu Mare 2 – 1.

Alte articole

4 Thoughts to “SCM Zalău şi Sportul Şimleu, „braţ la braţ” în Liga a III-a după primele două etape”

  1. defintare simleu

    deci echipa din Simleu trebuie urgent desfintata pentru ca este creatia SULTANULUI prin care sultanul mulge bani pentru haremul lui…. pe 27 Septembrie mergem la vot si votam inteligent . ciao

    1. Anonim

      Felicitări pentru ambelor echipei pentru victoria
      de ieri

    2. Anonim

      Care-i sultanu? Hai Simleu!

Leave a Comment