SCM Zalău, la a patra partidă fără victorie în amicale

SCM Zalău a înregistrat sâmbătă după-amiaza a doua remiză consecutivă în amicale, fiind la al patrulea meci fără victorie. Echipa condusă de Marius Paşca şi Alexandru Pop a întâlnit Unirea Ungheni, într-un meci desfăşurat pe terenul comunal din Treznea, încheiat cu scorul de 2 – 2.
Oaspeţii au deschis scorul încă din minutul 2, prin Iliescu, acesta transformând o lovitură de pedeapsă. Zălăuanii nu au avut o primă repriză foarte bună, creându-şi puţine ocazii la poarta adversă. La una dintre ele, atacantul Sergiu Pop a fost faultat în careu, dar arbitrul a lăsat jocul să continue, în ciuda faptului că inclusiv fundaşul advers a recunoscut că l-a faultat pe atacantul Zalăului.
După pauză, jocul Zalăului a arătat mai bine, SCM Zalău având o posesie mai bună. Au apărut şi ocaziile, iar Sebastian Duma a restabilit egalitatea pentru zălăuani în minutul 55. O nouă fază controversată s-a consumat în partea secundă, arbitrul asistent oprindu-l pe atacantul Sergiu Pop, deşi acesta era într-o poziţie regulamentară. Atacantul Zalăului a reuşit chiar să înscrie în partea secundă, dar golul a fost anulat pe motiv de offside. Oaspeţii au profitat de o nesincronizare în apărarea zălăuană în minutul 70 şi au trecut din nou în avantaj, prin Petriş, care l-a învins pe portarul Andrei Pop cu un şut din interiorul careului. Cu trei minute înainte de finalul timpului regulamentar, centralul întâlnirii a dictat penalty şi pentru echipa zălăuană, iar Raul Stanciu a transformat lovitura de pedeapsă, stabilid scorul final.
Pentru SCM Zalău urmează miercuri amicalul cu Recolta Dorolţ, iar sâmbătă, ultima partidă de verificare, returul cu Unirea Ungheni.
Miron (min.45, A.Pop) – Dulap, Kis (min.45, Jalbă), Vişan (min.60, F.Pop), Ardelean (min. 60, Cohan), Onicaş (min. 45, Stanciu), Calugher (min.80, Cubaş), Logon (min. 60, Culda), Forna, Petra (min.32, Istrate) şi S. Pop (min. 78, Cozma). Antrenori: Marius Paşca (principal) şi Alexandru Pop (secund)

 

Alte articole

2 Thoughts to “SCM Zalău, la a patra partidă fără victorie în amicale”

  1. Anonim

    Echipa aceasta nu termina in primele 3 clasate daca nu pleacă comunistul și bilbiitul

  2. Anonim

    Pasca demisia pleacă de la SCM Zalău cu tine SCM Zalău nu promovează în liga 2 jucători nu te vor demisia pana ce nu e târziu

Leave a Comment