Salajeanul Alexandru Vizaknai a facut primele salturi din avion in 1982, iar in urma cu sase ani si-a achizitionat primul aparat de zbor, un motodeltaplan de tip Apollo Delta Jet. A fost primul motodeltaplanist din Romania care si-a facut public propriul aerodrom, din comuna Crasna. Face parte din echipa Ungariei, participand la diferite Campionate Mondiale si Europene.
Nascut in 1964, in comuna Crasna, Alexandru Vizaknai a fost pasionat de mic de aviatie si parasutism. Fiecare om viseaza sa zboare inca de mic copil. Eu vreau sa zbor de la varsta de trei ani, insa am reusit abia la inceputul anilor 1980. In 1981, eram in premilitarie la Cluj, la tabara de aviatie si parasutism. O luna am facut salturi doar din turnul de parasutism de langa Hotelul Belvedere, iar in 1982 am facut primele salturi cu parasuta din avion , isi aminteste Alexandru Vizaknai.
Desi are la activ peste zece salturi cu parasuta din avion, salajeanul a renuntat la parasutism, ocupandu-se doar de aviatie. Am la activ peste zece salturi cu parasuta din avion, insa, trebuie sa recunosc ca nu-mi place parasutismul. Am ramas cu
A participat la o serie de evenimente atat in tara, cat si in strainatate, iar in urma cu cativa ani a decis sa puna bazele unui aerodrom in comuna Crasna. Cu ajutorul Primariei, am concesionat un teren de 1,3 ha, la iesirea din Crasna spre Ratin si mi-am facut propriul aerodrom. Este inscris in Registrul de Evidenta al Pistelor de Zbor. In caz de nevoie, poate ateriza orice avion ultrausor. In fiecare an, de Zilele Crasnei se organizeaza un miting aviatic si vin cate zece motodeltaplane . Aerodromul detine un hangar in care pot fi adapostite trei moto-deltaplane.
Cu propriul moto-deltaplan a participat in ultimii sase ani la toate Campionatele Mondiale si Europene, facand parte din echipa de motodeltaplanisti a Ungariei si castigand diferite medalii. A fost invitat cu Team Hungary in 2007, in Emiratele Arabe Unite, iar in acest an, in Dubai, zburand cu propriul motodeltaplan la inaugurarea celui mai mare aerodrom din lume, situat in Meydan. Impreuna cu ceilalti motodeltaplanisti a lansat artificii din aparatele de zbor, lucru nemaivazut in lume pana la acea data, care va aparea si in cartea recordurilor. Evenimentul a fost filmat de televiziunile locale, dar si de National Geografic, din elicopterul seicului din Dubai, Mohammed bin Rashid Al Maktoum. La inaugurarea aerodromului din Meidan au concertat, printre altii, Santana si Elton John, iar invitat special a fost Regina Elisabeta. Cat timp au stat in Dubai, motodeltaplanistii echipei ungare au avut posibilitatea sa zboare cateva ore deasupra orasului, timp in care au fost oprite toate zborurile pe ruta aeriana respectiva. Avand in vedere ca au zburat si deasupra Hotelului Burj , unde directoare este o romanca, a fost oprit pe timpul zborului tot sistemul antiaerian.
Pe langa pasiunea de a zbura, salajeanul Vizaknai a mai avut ca hobby-uri motociclismul si masinile de epoca. Acesta detine si un autoturism vechi de 33 de ani, marca Fiat Polski Cabriolet, in stare perfecta de functionare. Folosind experienta zborului, dar si a condusului, Alexandru Vizaknai detine o scoala auto, pentru toate categoriile, dar si una de zbor cu motor. SC Walex – WMX SRL este denumirea scolii de conducatori auto, pentru categoriile A, B, C, C+E si D, dar si de piloti sportivi, cu sediul in Zalau (in Spatele Prefecturii). Infiintata in anul 1992, firma a avut parte de o ascensiune rapida. De-a lungul timpului, peste 15.000 de elevi au urmat cursurile acestei scoli de soferi, obtinand permisele de conducere pentru categoriile dorite. Firma detine si un parc auto performant, cursantii fiind instruiti la cele mai inalte standarde europene. Are singurul poligon autorizat pentru categoria A din Salaj, cu acces nelimitat. Firma organizeaza si cursuri de Atestat Profesional pentru transport marfa, transport persoane, transporturi agabaritice, ADR, coor-donator de transport, instructor auto si profesor de legislatie.