Sălăjeanul Alex Rad a impresionat la Cupa României de karting

Alex Rad, singurul pilot sălăjean de karting licenţiat de Federaţia Română de Karting, a debutat zilele trecute în noul sezon competiţional. Zălăuanul de 11 ani a participat la Cupa României, eveniment ce a avut loc pe circuitul AMC Kart din Bucureşti. Rad a concurat la categoria juniori, clasa OK – Junior, unde motoarele pot avea o putere cilindrică de maxim 125 centimetri cubi. În prima zi, când a avut loc antrenamentul şi cele două manşe de calificare, pilotul zălăuan a ocupat locul 5 în calificări şi în prima manşă calificativă, iar în manşa a doua s-a clasat pe locul 6, ocupând tot locul şase şi în clasamentul final pentru startul manşei de concurs, ce a avut loc a doua zi.

Deşi a luat startul de pe poziţia a şasea, Alex Rad a avut un parcurs foarte bun în cele 14 tururi de circuit, clasându-se pe poziţia a treia la finalul cursei, cu 16 puncte. Pe primul loc s-a clasat Zoe Potolea Florescu, cu 25 de puncte, urmat de  Alexandru David Budei, cu 20 de puncte. Premierea a fost făcută chiar de preşedintele Federaţiei Române de Karting, Vlad Haralambie.

Următorul concurs este programat în perioada 20 – 22 mai, prima etapă a Campionatului Naţional de Karting.

2 Thoughts to “Sălăjeanul Alex Rad a impresionat la Cupa României de karting”

  1. […] Alex Rad, singurul pilot sălăjean de karting licenţiat de Federaţia Română de Karting, a debutat zilele trecute în noul sezon competiţional. Zălăuanul de 11 ani a participat la Cupa României, eveniment ce a avut loc pe circuitul AMC Kart din Bucureşti. Rad a concurat la categoria juniori, clasa OK – Junior, unde motoarele pot avea o putere cilindrică de maxim 125 centimetri cubi. În prima zi, când a avut loc antrenamentul şi cele două manşe de calificare, pilotul zălăuan a ocupat locul 5 în calificări şi în prima manşă calificativă,… Citeste mai mult […]

  2. […] Alex Rad, singurul pilot sălăjean de karting licenţiat de Federaţia Română de Karting, a debutat zilele trecute în noul sezon competiţional. Zălăuanul de 11 ani a participat la Cupa României, eveniment ce a avut loc pe circuitul AMC Kart din Bucureşti. Rad a concurat la categoria juniori, clasa OK – Junior, unde motoarele pot avea o putere cilindrică de maxim 125 centimetri cubi. În prima zi, când a avut loc antrenamentul şi cele două manşe de calificare, pilotul zălăuan a ocupat locul 5 în calificări şi în prima manşă calificativă,…  » Mai multe detalii […]

Dă-i un răspuns lui Sălăjeanul Alex Rad a impresionat la Cupa României de karting - Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania Anulează răspunsul