Sala Liceului cu Program Sportiv “Avram Iancu” este omologabilă

Sala Liceului cu Program Sportiv “Avram Iancu” este omologabilă

Directorul executiv al Rematului, Marcel Doru Ţârle, şi team-managerul Cristian Ciobănescu au inspectat joi după-amiază sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Avram Iancu Zalău, pentru a vedea dacă aceasta este omologabilă pentru meciurile din campionat şi cele din Cupa României.

După ce au făcut câteva măsurători atât la suprafaţa de joc, la spaţiul dintre tribune şi teren, dar şi la distanţa dintre podea şi acoperişul sălii, cei doi reprezentanţi ai clubului au considerat că sala Liceului cu Program Sportiv Avram Iancu Zalău poate găzdui meciurile din campionat şi cupă, fiind convinşi că vor primi acceptul de la Federaţia Române de Volei. Suprafaţa de joc necesită vopsită, însă am discutat despre acest lucru şi se va rezolva în perioada următoare. Sala dispune de peste 400 de locuri, iar noi vom mai instala două tribune cu încă 500 de locuri. Pereţii ar trebui zugrăviţi, însă nici aceasta nu este o problemă majoră. Sistemul de iluminat a fost deja înlocuit. Distanţele sunt în regulă, iar sala este omologabilă, este de părere directorul executiv Doru Ţârle.

Conducerea a depus deja la federaţie o cerere pentru omologarea sălii, urmând să primească un răspuns în următoarele zile.

Leave a Comment