România a debutat cu victorie la turneul din Belgia

„Tricolorii” pregătiţi de Dan Gavril, Mircea Abraham şi Ovidiu Macarie s-au impus în primul meci din cadrul primului turneul preliminar al Campionatului Mondial din 2014. Naţionala masculină de volei s-a impus cu un categoric 3 – 0 în faţa reprezentativei Irlandei de Nord. Cel mai puţin a durat actul de debut (15 minute), România impunându-se cu 25 – 12. În parţialul secund, voleibaliştii irlandezi au ajuns până la pragul de 15, dar în ultimul set, nu au mai reuşit să acumuleze decât 12 puncte.

Din lotul prezent în aceste zile la turneul din Belgia fac parte şi patru voleibalişti de la echipele sălăjene CS Volei Municipal Zalău şi CS Phoenix Şimleu Silvaniei, Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Vlad Tebieş şi Marian Bala, ultimul fiind de la gruparea de sub Măgura.
Al doilea meci pentru naţionala ţării noastre este programat vineri, de la ora 21 (ora României), împotriva Austriei, iar ultimul va avea loc sâmbătă, tot de la ora 21 (ora României), împotriva reprezentativei gazdă, Belgia.
În meciul cu Irlanda de Nord, pentru România au evoluat: Vlad Moisa, Ciprian Matei, Andrei Laza, Răzvan Mihalcea, Dan Borota, Vlad Tebieş şi Rareş Gavril – libero. Au mai evoluat: Marian Bala şi Mihai Gheorghiţă, Antrenori: Dan Gavril, Mircea Abraham şi Ovidiu Macarie

Leave a Comment