Rematul s-a ales doar cu un punct din returul cu francezii de la Arago de Sette

Remat Zalău – Arago de Sette 2 – 3 (18 – 25, 25 – 23, 22 – 25, 25 – 16, 10 – 15)

Un început disputat de partidă, ambele echipe mergând cap la cap până aproape de al doilea time-out tehnic. Rematul a avut plus unu la primul time-out tehnic, 8 – 7, mergându-se în continuare punct cu punct până la 12. Oaspeţii au profitat de greşelile apărute în jocul echipei zălăuane şi s-au desprins la trei puncte până la al doilea timp tehnic de odihnă, 16 – 13. La scorul de 14 – 19, antrenorul Sordyl a fost nevoit să ceară primul time-out pentru Remat, iar la 15 – 21 a efectuat prima schimbare, introducându-l pe Mărieş în locul brazilianului Dvoranen. Campioana României nu a mai putut face nimic până la final, francezii câştigând actul de debut la o diferenţă de şapte puncte.
Voleibaliştii zălăuani s-au trezit în pauza dintre seturi şi au avut un început foarte bun în al doilea set, intrând cu plus trei la primul time-out tehnic. Arago de Sette a egalat scorul la nouă, dar campioana României a trecut din nou în avantaj, iar la 12 – 9, antrenorul francez Patrick Duflos a solicitat timp de odihnă. Finalul a fost foarte disputat. Francezii au întors rezultatul, obligându-l pe Sordyl să ceară primul time-out al setului la 16 – 18. Rematul a egalat la 20, iar la 22 – 21, antrenorul Duflos solicită al doilea time-out. La 24 – 23, tehnicianul francez vrea să-l reintroducă în teren pe Jean Felipe Sol, după ce l-a scos la 18 – 20, introducându-l în locul său pe Bauer Luckas, dar nu-i este permisă schimbarea, iar setul se încheie la mingea următoare pe atacul lui Dvoranen, Rematul câştigând primul set în Ligă.
După un început total nefavorabil al celui de-al treilea parţial, Sordyl fiind nevoit să ceară primul time-out tehnic la scorul de 2 – 6, Rematul are o revenire de senzaţie, restabilind egalitatea la zece. Campioana a avut apoi plus patru, 15 – 11 şi 20 – 17 pe final, dar francezii au întors rezultatul şi s-au impus cu 25 – 22.
Voleibaliştii Rematului nu au dezarmat, distrându-se efectiv cu francezii în cel de-al patrulea act. Până la scorul de 11 – 5, tehnicianul francezilor solicitase deja ambele time-out-uri pentru echipa sa. Nici modificările efectuate la mijlocul setului de antrenorul Duflos, când a schimbat pe extremă şi coordonatorul de joc, nu au adus nimic nou în jocul echipei franceze. După plus patru la primul time-out tehnic, s-a făcut 16 – 6 la al doilea pentru Zalău. Ospeţii au dat ceva semne de revenire, dar Sordyl a cerut rapid timp de odihnă, la 16 – 9, iar până la final echipa Zalăului nu a mai putut fi oprită, impunându-se la nouă puncte.
Din păcate, jocul bun al echipei zălăuane nu a continuat şi în tie-break, Mariusz Sordyl fiindd nevoit să ceară primul time-out la 5 – 2 în favoarea francezilor. Rematul s-a apropiat la un punct, 6 – 7 forţându-l pe Patrick Duflos să solicite şi el primul time-out, dar Arago de Sette s-a distanţat din nou şi s-a impus pe final cu 15 – 10.
Remat Zalău: Andrei Stoian, Şerban Paşcan, Mihai Gheorghiţă, Răzvan Mihalcea, Robinson Dvoranen, Silmar Almeida, Adrian Feher – libero. A mai evoluat: Mihai Mărieş. Antrenori: Mariusz Sordyl (principal) şi Ovidiu Macarie (secund)
Arago de Sette: Toniutti Benjamin, Rabiller Stanislas, Trefle Jose, Sol Jean Felipe, Geiler Baptiste, Mrozek Raphael, Tille Ferdinand. Au mai evoluat: Bauer Lukas, Bonnefoy Gauthier, Donat Brice. Antrenori: Patrick Duflos (principal) şi Fabien Dugrip (secund).

Leave a Comment