Remat Zalău obţine primul succes al sezonului

Remat Zalău – CSM Agronomia Bucureşti 3 – 0 (25 – 13, 25 – 7, 25 – 23)

Campioana ediţiei trecute a reuşit, în sfârşit, să „spargă gheaţa” după o victorie cu 3 – 0 în faţa formaţiei CSM Bucureşti. A fost un meci pe care formaţia zălăuană l-a controlat aproape în totalitate, cu mici excepţii în setul trei, când oaspeţii au trecut la conducere.
Remat Zalău a avut 8 – 5 la primul time-out al setului de debut, iar la 11 – 7, Vincenţiu Dumitrescu a solicitat primul timp de odihnă pentru CSM Bucureşti. 16 – 9 pentru Remat s-a făcut la al doilea time-out tehnic, moment în care, antrenorul bucureştenilor a efectuat şi prima schimbare, trimiţându-l în teren pe Andrieş în locul lui Alexăndruţ.Echipa zălăuană s-a distanţat şi mai mult pe final, diferenţa fiind de 12 puncte, 25 – 13.
Ceea ce a urmat în actul secund, foarte rar se poate vedea într-un meci de volei. Oaspeţii aproape că nu au deloc, acumulând doar şapte puncte în tot setul, după ce la cele două time-out-uri tehnice scorul era 8 – 1 şi 16 – 3.
Campioana a început destul de relaxată ultimul parţial, iar CSM Bucureşti a ţinut pasul până spre final cu echipa zălăuană. 8 – 6 pentru Remat în primul time-out şi 16 – 15 pentru formaţia din Capitală la al doilea. La 18 – 17 pentru Remat, Dumitrescu a solicitat primul timp de odihnă, iar la doilea la 24 – 23. Atacul brazilianului Silmar Almeida nu a putut fi blocat la mingea următoare, iar Zalăul s-a impus cu 25 – 23.
„E bine că am câştigat şi că am jucat bine. Să fim sinceri, nici adversarii nu ne-au pus mari probleme, dar este bine că am câştigat şi am început şi noi seria victoriilor. Urmează meciul de duminică, din cupă, pe care sper să-l câştigăm tot în trei seturi”, a delcarat la finalul jocului secundul Rematului, Ovidiu Macarie.
„Felicit echipa din Zalău, pentru că a fost o victorie clară. Era de aşteptat să avem un meci foarte dificil aici, în Zalău, datorită valorii pe care o are echipa din Zalău. Consider că această înfrângere este ca un duş rece pentru noi. Ne demonstrează că nu putem pretinde să fim altceva decât ceea ce suntem”, a afirmat Vincenţiu Dumitrescu, tehnicianul echipei CSM Bucureşti.
Remat Zalău: Andrei Stoian, Şerban Paşcan, Fabian Birău, Răzvan Mihalcea, Robinson Dvoranen, Silmar Almeida, Adrian Feher – libero. Antrenori: Mariusz Sordyl (principal), Ovidiu Macarie (secund)
CSM Bucureşti: Andrei Butuc, Andrei Alexandruţ, Petrişor Macovei, Marius Măcicăşan, Marius Drăghici, Igor Didorciuc, Milos Gavrilovic – libero. Au mai evoluat: Alexandru Mihărţescu, Aldea Venamin, Corneliu Andrieş şi Gabriel Bontea. Antrenor: Vincenţiu Dumitrescu.

2 Thoughts to “Remat Zalău obţine primul succes al sezonului”

  1. Mai Marius, tu la ce meci de volei te-ai uitat?!

    Vrei sa ne incerci vigilenta?! Tot Salajul stie ca scorul a fost 3-1 pentru Remat…
    Bine ca stiu colegii tai „veseli” sa faca misto de aia de la Graiul cand scriu prostii…Doar „barna din ochii lor nu o vad” (sau din propria ograda).

  2. Anonim

    3-1 a fost in al doilea meci ce conta pt cupa romaniei

Leave a Comment