Regal de karate la Zalău

Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” va fi, la finalul acestei săptămâni, gazda ediţiei din acest an a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional rezervat copiilor, eveniment la care pot participa copii cu vârsta de maxim 13 ani. Competiţia este organizată de Federaţia Română de Karate Tradiţional, în colaborare cu Sport Club Municipal Zalău şi Primăria Zalău, meciurile fiind programate sâmbătă, între orele 10 – 19 şi duminică, între orele 9 – 14.

Şi-au anunţat prezenţa aproximativ 422 de sportivi de la 33 de cluburi din România.

„Este un eveniment de amploare, pe care mă bucur că am reuşit să-l aducem la Zalău. Va fi un adevărat regal de karate şi sunt convins că va fi o organizare bună. Le urez succes tuturor participanţilor şi sper ca totul să decurgă într-un adevărat fair-play”, a declarat Călin Marincaş, antrenorul secţiei de karate de la SCM Zalău şi al clubului Seiko Zalău.

Secţia de karate a SCM Zalău a fost înfiinţată în toamna anului 2020, eveniment la care a fost prezent şi preşedintele FRKT, Nicolae Mărăndici. În 2019, tot Călin Marincaş l-a adus la Zalău pe Ilija Jorga, fondatorul stilului karate fudokan, acesta fiind invitat special la „Cupa Seiko”.

Un alt eveniment amplu de arte marţiale a avut loc la Zalău în 2017, CS Dani-San organizând un seminar cu peste 100 de participanţi, capul de listă fiind preşedintele Federaţiei Române de Karate Shotokan, Adrian Popescu-Săcele.

La evenimentul de la finele acestei săptămâni vor fi prezenţi şi sportivi de la Seiko Zalău şi CS Terra Kid Zalău, ultimul club fiind condus de Remus Cliţan.

One Thought to “Regal de karate la Zalău”

  1. […] Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” va fi, la finalul acestei săptămâni, gazda ediţiei din acest an a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional rezervat copiilor, eveniment la care pot participa copii cu vârsta de maxim 13 ani. Competiţia este organizată de Federaţia Română de Karate Tradiţional, în colaborare cu Sport Club Municipal Zalău şi Primăria Zalău, meciurile fiind programate sâmbătă, între orele 10:00 – 19:00 şi duminică, între orele 9:00 – 14:00. Şi-au anunţat prezenţa aproximativ 422 de sportivi de la 33 de cluburi din România. „Este un eveniment de amploare, pe… Citeste mai mult […]

Dă-i un răspuns lui Regal de karate la Zalău - Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania Anulează răspunsul