Rapid Jibou, eliminată din faza naţională Cupa României

Rapid Jibou spune „adio” fazei naţionale a Cupei României încă din prima etapă. Formaţia de pe malul Someşului a cedat miercuri după-amiaza cu scorul de 2 – 4 duelul cu reprezentanta judeţului Maramureş, Progresul Şomcuta Mare. Partida a fost una spectaculoasă, cu un final dramatic, Rapid Jibou terminând jocul în nouă oameni.
Jiboul a început să atace încă din primele momente ale partidei, iar în minutul 5, Vlad Buda putea deschide scorul, ratând din situaţie de „unu la unu” cu portarul advers. Ocaziile la poarta gazdelor au continuat, iar în minutul 23, Rapidul a beneficiat de o lovitură de pedeapsă după un henţ comis în careu de un apărător advers. Penalty-ul a fost transformat de Alexandru Turcu, dar rezultatul final al primei reprize avea să fie 2 – 1 în favoarea gazdelor, după o „dublă” realizată de Ionuţ Buhai.
După doar două minute scurse din partea secundă, oaspeţii au rămas în inferioritate numerică, Marius Mureşan fiind eliminat pentru un fault din postură de ultim apărător. Chiar şi în zece oameni, Jiboul nu a cedat lupta, iar în minutele de prelungiri a reuşit să restabiliească egalitatea chiar prin portarul Adrian Noţigan. Acesta a urcat în careul advers la o lovitură de la colţul terenului, trimiţând balonul în plasă după o respingere greşită a unui fundaş advers. Un minut mai târziu, fostul goalkeeper al Armăturii Zalău a devenit din nou „eroul” celor din Jibou, reuşind să apere un penalty acordat de „centralul” Kovacs Szabolcs, după un henţ comis în careu de Alexandru Turcu.
Progresul Şomcuta Mare a înscris pentru 3 – 2 în finalul primei reprize de prelungiri, prin Roland Scwartzcopf. În repriza a doua, Jiboul a rămas în nouă oameni, portarul Adrian Noţigan fiind eliminat după un fault asupra unui adversar. Locul acestuia între buturi a fost luat de jucătorul de câmp, Mihai Molnar, iar în ultimele minute, gazdele au mai înscris o dată prin Bogdan Bârle.
„A fost un meci foarte frumos şi spectaculos. Dacă în minutul 30 am fi condus cu 3 – 0, nu ar fi fost deloc un scor exagerat. Păcat că am pierdut, fiindcă nu meritam. La cum a decurs meciul, rezultatul este unul mincinos. Din minutul 47 am evoluat în inferioritate numerică, iar acest lucru ne-a dezavantajat foarte mult. Ne-am fi dorit să ne calificăm în faza următoare, dar nu am ştitu să profităm de ocaziile pe care pe care le-am avut. Vreau să le mulţumesc jibouanilor care ne-au susţinut la meciul de la Săsar, fiindcă au fost prezenţi în număr destul de mare”, ne-a declarat preşedintele Marius Stana.
Rapid Jibou: Adrian Noţigan – Vlad Ionescu, Marius Mureşan, Cristian Ţurcaş, Mihai Molnar, Vlad Buda, Alexandru Turcu, Marius Haiduc, Mihai Brânduşe, Flaviu Porumb şi Dan Zaharie. Au mai evoluat: Andrei Teglaş, Rareş Pintea, Florin Moldovan şi Adrian Pop. Antrenor: Ciprian Roja

Leave a Comment