Punct important obţinut de HC Zalău pe terenul Cisnadiei

Cu patru zile înaintea returului din cupele europene cu Borussia Dortmund, HC Zalău a obţinut o remiză importantă pe terenul echipei Măgura Cisnădie, formaţie situată pe locul doi în Liga Naţională.
Partida a avut loc joi după-amiaza, iar scorul final a fost 24 – 24, după ce gazdele au condus cu 13 – 10 la pauză.
După un început echilibrat, 4 – 3 indicând tabela în minutul 8, gazdele s-au desprins la trei goluri. Andrada Mihalcea, Roxana Szollosi, Claudia Constantinescu şi Valentina Panici sunt jucătoarele care au ţinut Zalăul în meci până la final. Dacă la pauză, Cisnădie a intrat cu un avans de trei lungimi, Zalăul a făcut o repriză secundă foarte bună, iar în rol şi-a intrat şi Cristiana Nica, cea care a şi dus echipa lui Tadici pentru prima dată în avantaj în minutul 52, când scorul a fost 20 – 21. Zălăuancele s-au desprins chiar la două goluri, având 24 – 22 când mai erau aproximativ trei minute din meci. Au urmat două aruncări ratate de HC Zalău, dar şi o aruncare de la şapte metri dictată în favoarea gazdelor, care au avut şi superioritate numerică în final, iar gazdele au restabilit egalitatea la 24.
Următorul meci pentru HC Zalău în Liga Naţională este programat la finalul săptămânii viitoare, pe teren propriu, cu Universitatea Cluj.
Pentru Măgura Cisnădie au marcat: Boljeciv (9), Moldovan (4), Apetrei (4), Gatzel (3), Costa (2), Fais Munhoz (1) şi Fachinello (1).
Pentru HC Zalău au înscris: Constantinescu (6), Nica (5), Panici (4), Szollosi (3), Abed-Kader (3), Mihalcea (2) şi Nichitean (1).

Alte articole

Leave a Comment