Pugilişti de la 11 cluburi se duelează la Cupa „Meseş”

Una dintre cele mai vechi competiţii organizate de Clubul Sportiv Municipal Zalău, „Cupa Meseş”, a ajuns în acest an la cea de-a 41-a ediţie. Evenimentul pugilistic este programat joi şi vineri la Sala Sporturilor din Zalău, iar la start şi-au anunţat prezenţa sportivi de la cluburile: CSM Baia Mare, CSS Baia Mare, CS Crişul Oradea, BC Arad, Box Artrom Slatina, CSS Sighetu Marmaţiei, CS Prodchim Gheorgheni, Ring Box Târgu Mureş, CS Torpedo Zărneşti, CSS Hunedoara şi CSM Zalău.
Competiţia este rezervată cadeţilor, juniorilor, tineretului şi seniorilor, astfel că în ring va urca şi Adrian Popuţea, cel mai bun produs la ora actuală al boxului sălăjean.
„Cupa Meseşul este o competiţie tradiţională, este la a 41-a ediţie şi este ultima competiţie organizată de clubul nostru în acest an. Avem promisiuni de la zece cluburi că vor fi prezente la acest eveniment plus sportivii clubului nostru. Peste 50 de sportivi vor boxa la această competiţie, care sperăm să fie una reuşită şi în acest an”, a declarat Silviu Mureşan, directorul CSM Zalău.
Joi dimineaţa sunt programate cântarul oficial şi tragerea la sorţi, care vor avea loc la sala de box de la Stadionul Municipal, urmând ca la ora 16 să înceapă primul meci din cadrul galei. Finalele pe categorii sunt programate vineri, tot de la ora 16, toate meciurile urmând să aibă loc în Sala Sporturilor din Zalău.
Scopul acestei competiţii este popularizarea boxului la nivel de judeţ, depistarea de noi talente, dar şi menţinerea unei colaborări cu cluburile şi asociaţiile participante.

Leave a Comment