Prima Şcoală de Volei în Zalău

Triplu campion al României cu Elcond Zalău şi câştigător a trei Cupe ale României, dintre care două cu formaţia zălăuană şi una cu Dinamo Bucureşti, Marius Lazăr vrea să le împărtăşească şi copiilor tainele voleiului de performanţă

Chiar dacă Sălajul dispune de două echipe de volei masculin care evoluează pe prima scenă a voleiului românesc şi de câteva grupe de juniori ce activează la Clubul Sportiv Şcolar Zalău, fostul voleibalist, Marius Lazăr, consideră că o şcoală de volei ar fi binevenită în oraşul de la poalele Meseşului. Proiectul său, prin care şi-a înfiinţat Şcoala de Volei „Marius Lazăr”, a fost demarat în această vară, iar prima întâlnire cu cei care doresc să treacă pragul acestei şcoli este programată miercuri, 22 octombrie, de la ora 16:30, la sala de sport a Colegiului Naţional „Silvania” Zalău. „Am demarat acest proiect pentru că există mult potenţial în Zalău şi în Sălaj care nu este exploatat. Cred că o Şcoală de Volei este binevenită pentru Zalău, chiar dacă există şi la CSS grupe de copii şi juniori. Până la finalul anului va fi o perioadă de acomodare pentru copiii care se vor înscrie la şcoala noastră, iar de anul viitor intenţionăm să ne înscriem în Campionatul Naţional de minivolei”, ne-a dezvăluit iniţiatorul proiectului.
Marius Lazăr a început voleiul în 1980, la vârsta de zece ani, la grupa de minivolei a clubului Tomis Constanţa, iar după cinci ani a fost cooptat în echipa naţională de juniori, unde era antrenor Mircea Spătăcean. În ’87 a ajuns la echipa de juniori de la Baia Mare, cu care a devenit campion naţional un an mai târziu, iar în 1991 s-a transferat la Elcond Zalău. Cu formaţia zălăuană avea să câştige trei titluri de campion naţional şi două Cupe ale României. Tot cu Elcond a devenit vicecampion naţional în 2000, după care s-a transferat la Dinamo Bucureşti, câştigând Cupa României cu formaţia din Capitală.
„Experienţa pe care am aumulat-o de-a lungul anilor îmi conferă dreptul să cred că pot să-i învăţ tainele voleiului pe copiii care ne vor trece pragul şcolii”, a mai precizat fostul voleibalist, care are peste 100 de prezenţe în echipa naţională a României.
Selecţia se va face pentru grupele de copii născuţi între anii 2003 şi 2005.

One Thought to “Prima Şcoală de Volei în Zalău”

  1. Marius, rog o precizare...

    Sa presupunem ca selectia se face doar pentru grupe de baieti?…Multumesc

Leave a Comment