Phoenix Şimleu visează la Final-Four-ul Cupei României

Miercuri, ora 17, Sala „Silvania” din Şimleu
Phoenix Şimleu – Dinamo Bucureşti

Partidă de foc pentru nou-promovata Phoenix Şimleu Silvaniei în sferturile de finală ale Cupei României la volei masculin, gruparea de la poalele Măgurii urmând să susţină miercuri după-amiaza returul cu Dinamo Bucureşti. În ciuda rezultatului din partida tur, când dinamoviştii au câştigat cu scorul de 3 – 1, şimleuanii speră la calificarea în Final-Four-ul Cupei României. „În volei, fiecare set contează, însă este clar că ne aşteaptă un meci foarte greu, pentru că Dinamo este o echipă cu pretenţii. Mai avem două meciuri grele, cel cu dinamo şi cel de sâmbătă, cu CSM Bucureşti. Totul depinde de băieţi şi de modul cum vor aborda cele două partide. Ne dorim foarte mult o calificare în semifinalele Cupei României, însă trebuie să şi putem obţine acest lucru. Ridicătorul este uşor accidentat, cum a fost şi în meciul cu Rematul, dar speră să aibă o evoluţie cel puţin la fel de bună”, ne-a declarat antrenorul Mircea Abraham.
În cazul în care scorul final al partidei de la Şimleu va fi 3 – 1 în favoarea Phoenixului, echipa calificată se va stabili în urma disputării setului de aur.
Prima echipă calificată în Final-Four-ul Cupei României este Unirea Dej, care a eliminat în sferturi SCMU Craiova.
Campioana Remat va susţine partida retur din sferturile Cupei României abia în luna februarie a anului viitor, în tur câştigând cu scorul de 3 – 1 în faţa formaţiei CSM Agronomia Bucureşti.

Leave a Comment