Phoenix Şimleu Silvaniei, fără set în faţa campioanei

Phoenix Şimleu Silvaniei – CVM Tomis Constanţa 0 – 3 (16 – 25, 23 – 25, 22 – 25)

Fără paşi greşiţi în primele 12 etape, campioana şi liderul la zi, Tomis Constanţa, nu s-a „împotmolit” nici în etapa de sâmbătă, când a dispus cu scorul de 3 – 0 de Phoenix Şimleu Silvaniei, într-un meci disputat în Sala „Măgura”.
Şimleuanii au încercat să ţină pasul cu formaţia vizitatoare, iar în câteva momente a reuşit să joace de la egal la egal cu formaţia campioană.
Debutul meciului le-au aparţinut şimleuanilor, care au avut 7 – 3, dar oaspeţii au câştigat cinci puncte consecutive, intrând cu avantaj minim la prima întrerupere tehnică. Constănţenii s-au desprins la patru puncte până la al doilea time-out tehnic, 16 – 12, iar diferenţa a crescut spre final. La 15 – 21, Ovidiu Teuşan a solicitat time-out, dar valoarea jucătorilor constănţenii şi-au spus cuvântul, Tomis reuşind să se impună cu 25 – 16 în actul de debut.
Parţialul secund a fost mult mai echilibrat. Şimleuanii au avut 8 – 6 la primul time-out tehnic, dar constănţenii au egalat situaţia la 11, după care au preluat conducerea. Spre final, formaţia de sub Măgura a revenit în joc, a egalat la 19, iar finalul a fost extrem de echilibrat. Tabela a arătat 23 – 23, iar următoarele două puncte le-au revenit oaspeţilor, care s-au impus cu 25 – 23.
Phoenix a început bine şi setul al treilea, conducând cu 8 – 5 la prima întrerupere tehnică. Situaţia s-a schimbat la cel de-al doilea time-out tehnic, când Tomis a avut 16 – 15. Echilibrul a mai persitat puţin, până la 18, după care Tomis Constanţa s-a desprins decisiv, impunându-se cu 25 – 22.
„A fost un joc destul de bun făcut de noi, chiar dacă nu am reuşit să obţinem punct în faţa campioanei, aşa cum ne-am propus. Ştiam foarte bine calitatea şi valoarea echipei adverse, dar am încercat să ne ridicăm cât mai mult la nivelul celor de la Constanţa. Am văzut nivelul la care suntem în acest moment. Din punctul meu de vedere, jocul arată mai bine decât în turul campionatului. Echipa începe să se omogenizeze, iar acest lucru cred că se va vedea şi în rezultatele din etapele viitoare”, a afirmat Ovidiu Teuşan.
În etapa viitoare, Phoenix Şimleu se va deplasa la Piatra Neamţ, pentru disputa cu Volei Club Municipal din localitate.
Phoenix Şimleu: Rodman Valera, Lucian Tofan, Vlad Cuciureanu, Ionuţ Rus, Ciprian Viţelaru, Robert Ţuţea, Joel Silva – libero. Au mai evoluat: Dan Florea, Florin Filip şi Robert Oramas. Antrenor: Ovidiu Teuşan

Leave a Comment