Paula Todoran, doar locul 17 la semimaratonul de la Lisabona

Prima cursă de verificare din acest nu a fost una tocmai reuşită pentru atleta de la Clubul Sportiv Municipal Zalău, Paula Todoran. Sportiva pregătită de Mirel Seişanu s-a clasat doar pe poziţia a XVII-a la semimaratonul de la Lisabona, desfăşurat duminică. Atleta zălăuană a terminat cursa de 21 de kilometri cu timpul de o oră, 18 minute şi 26 de secunde, la aproape zece minute în spatele câştigătoarei, kenianca Edna Kiplagat. „A fost doar o cursă de verificare, în care nu am avut niciun obiectiv stabilit şi nici nu am forţat să obţin un timp foarte bun. Am decis să alerg în această cursă pentru a pregăti maratonul de la Viena, din 14 aprilie, unde îmi propun să obţin un loc şi un timp mai bun. Vin după o perioadă de acumulări, în care m-am pregătit doar pe plan local. Sunt mulţumită însă de condiţiile pe care le-am avut şi nici nu îmi doresc să efectuez o pregătire centralizată decât la vară”, ne-a declarat sportiva legitimată la CSM Zalău.

Primele competiţii oficiale din acest an pentru Paula Todoran sunt programate în luna august. „Voi participa la Campionatul Naţional de alergare pe pistă, în proba de 10.000 de metri, apoi la Campionatul Naţional de semimaraton de la Oradea, iar în octombrie, la Campionatul Naţional de maraton. Practic, la aceste trei competiţii îmi propun să ating şi vârful de formă”, ne-a deszăluit atleta zălăuană.
În cursa de la Lisabona a mai luat startul o româncă, Ionela Dincă, care s-a clasat pe locul 18, la 23 de secunde în spatele Paulei Todoran.

One Thought to “Paula Todoran, doar locul 17 la semimaratonul de la Lisabona”

  1. mire

    pentru ce teai dus acolo atleto?sa te plimbi?ai declarat ca te pregatesti intens la zalau,! stai linistita ca la vara iti da Maxim TARLAUA la fiecare concurs la care iai startul cu ia! la cum te antrenezi tu ,mai mult in camera cu seisan,o sa alergi foarte tare !!! :))))

Leave a Comment