Patru ani fără „Uriaşul din Carpaţi”

12 iunie 2017 rămâne o zi de doliu pentru întreg sportul din România, este ziua în care, după multe clipe de suferinţă pe patul de spital şi după două intervenţii chirurgicale în doar două zile, marele Gheorghe Guşet a pierdut lupta cu viaţa la doar 49 de ani. „Uriaşul din Carpaţi”, cum era supranumit de cei din lumea sportului, a fost supus în 2008 unui transplant renal, câştigând atunci lupta cu viaţa. În 2017 nu a mai fost câştigător, România pierzând unul dintre cei mai mari sportivi din toate timpurile.
L-au condus pe ultimul drum foşti colegi, printre ei Costel Grasu, Nicoleta Grasu, Marcel Doru Ţârle, foştii antrenori Nicu Ionel Lăpuşan, Dan Sefarim, iar printre cei care au dorit să-l conducă pe ultimul drum s-a numărat şi luptătorul Sandu Lungu, cel care a afirmat că Gheorghe Guşet a fost întotdeauna un model pentru el. Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum în ziua de 14 iunie pe „greul” zălăuan, cel care, în 1992, la Jocurile Olimpice de la Barcelona, avea să-l impresioneze până şi pe marele Arnold Schwarzenegger. „Băiete, vino să mă cauţi să te duc la Hollywood”, au fost cuvintele marelui actor, după ce a dat mâna cu Guşet, impresionat fiind de statura „Uriaşului din Carpaţi”.
Guşet a fost descoperit la Cupa Văilor, de Lenuţa Puşcaş, profesoară la Clubul Sportiv Şcolar Zalău în acea vreme, iar în scurt timp a ajuns sub comanda antrenorului Nicu Lăpuşan. După opt ani, din 1992, a fost pregătit o perioadă scurtă de timp de Dan Serafim, apoi a fost antrenat de Lorena Boberschi, cea care i-a fost şi parteneră de viaţă, fiind alături de el până în ultima clipă.
„Îţi mulţumesc pentru toţi cei 21 de ani petrecuţi împreună, pentru tot ce am realizat împreună în viaţă şi în sport. Ţi-am promis că voi fi lângă tine mereu şi am fost până în ultimul moment al vieţii tale. Tu mi-ai promis înainte de operaţie că te întorci la mine. E prima dată când nu te ţii de cuvânt. Te iubesc aşa cum nu am iubit pe nimeni altcineva şi nimeni niciodată nu te va putea înlocui în inima mea”, este o parte din mesajul Lorenei Bobersci la câteva momente după moartea lui Gheorghe Guşet.
Multiplu campion naţional şi campion balcanic, câştigător al Cupei Europei, Gheorghe Guşet a participat şi la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, iar în 2006 a ocupat locul 5 la Campionatul Mondial de la Moscova. În „Cartea de Aur” a Federaţiei Române de Atletism, Guşet este, în continuare, pe primul loc în topul sportivilor cu cele mai multe prezenţe în competiţiile internaţionale.
Nu te vom uita niciodată, „Uriaşule”!

 

Leave a Comment