Nici măcar cât un antrenament

HC Zalău – România tineret 36 – 15 (21 – 8)

HC Zalău a debutat în noul sezon al Ligii Naţionale de handbal feminin cu o victorie la scor, 36 – 15 (21 – 8) în faţa lotului naţional de tineret al României, condus de pe margine de Popa Sevişteanu şi Luminiţa Huţupan Dinu.
Diferenţa de valoare şi experienţa fetelor din Zalău s-a văzut încă din startul partidei, HC Zalău conducând cu 6 – 1 după şase minute de joc. Chiar dacă în anumite momente, nici jocul echipei zălăuane nu a fost pe placul antrenorului Tadici, handbalistele din naţionala de tineret nu au avut puterea să pună mari probleme porţii apărate în prima repriză de Mihaela Mureşan.
Gazdele şi-au mărit considerabil avantajul odată cu trecerea timpului, diferenţa la finalul primei părţi fiind de 13 goluri. Partea a doua nu a adus nimic nou în jocul celor două echipe. HC Zalău a încercat să se pregătească cât mai bine pentru meciul de miercuri, cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, în timp ce „tricolorele” mici au încercat să ţină cât mai mult pasul cu adversarele lor, reuşind însă în foarte puţine momente. Scorul final a fost unul care nu necesită prea multe comentarii, 21 de goluri diferenţă, 36 – 15.
Următorul meci pentru HC Zalău este programat miercuri, de la ora 18, în Sala „Avram Iancu” din Zalău, în faţa Oltchimului, partidă restantă din prima etapă.
Gheorghe Tadici: „Până la urmă punctele sunt importante, dar din punct de vedere al jocului, aşa cum v-am spus şi înainte, un meci care nu prea face bine niciuneia dintre echipe. Eu consider că nu a fost nici măcar un antrenament bun. Am văzut însă lipsa de profesionalism a unor jucătoare de la mine din echipă, unele chiar cu exprienţă. Nu era foarte important rezultatul, ci calitatea jocului. Aşteptăm cu încredere meciul de miercuri, care sper să fie un fel de sărbătoare a handbalului. Publicul din Zalău va avea ocazia să urmărească o pleiadă de jucătoare de valoare din Europa, vicecampioane olimpice, medaliate cu bronz sau chiar campioane mondiale, în cazul franţuzoaicelor. Sper să jucăm mai bine şi să ne ridicăm la nivelul adversarului”.
Popa Sevişteanu: „Este clar o diferenţă de valoare. Experienţa echipei din Zalău şi-a spus cuvântul. Fetele au fost timorate, după un joc bun care l-am făcut acasă cu Brăila. Era normal că plecăm cu şansa a doua, dar trebuia să ţinem cât de cât mai aproape de adversar. Nu am jucat nicio fază la potenţialul pe care-l avem. Prea mult nici nu putem pentru că jucăm destul de improvizat. A fost ideea care nu s-a înţeles de către unii colegi din ţară, faptul că trebuiau să lase fetele la acest lot. În momentul de faţă jucăm cu două junioare II ca să completăm lotul. Dacă vor mai veni câteva jucătoare poate fi o chestie benefică pentru fete, pentru că acesta şi este interesul acestei înscrieri, o acumulare cât mai mare de experienţă şi o creştere în valoare a jucătoarelor”.
HC Zalău: Mihaela Mureşan, Delia Roman, Adina Mureşan – Roxana Rob (1), Carmina Bădiţă (5), Andrada Trif (4), Crina Pintea (4), Roxana Varga (10), Gabriela Szucs (4), Valeria Beşe (2), Loredana Pera (2), Ana Maria Şomoi, Florina Ţurcaş, Florina Ciobanu, Andrada Pop. Manager: Gheorghe Tadici.
România tineret: Cristina Enache, Lăcrămioara Stan – Ana Maria Tănăsie (2), Diana Liliana Predoi, Nicoleta Safta (2), Roxana Cîrjan (4), Cristina Boian (3), Maria Bonea, Laura Popa (4), Carla Puta, Anca Onicaş, Sonia Vasiliu. Antrenor principal: Popa Sevişteanu. Antrenor secund: Luminiţa Huţupan Dinu

Marius Morar

2 Thoughts to “Nici măcar cât un antrenament”

  1. Maria

    Rusine pentru FRH! Timoreaza o echipa de junioare care a reusit sa obtina locul 4 in Campionatul european pt junioare, obligand-o sa joace fara jucatoare importante impotriva echipelor de senioare. Nu inteleg care este castigul Zalaului ca a batut cu 21 de puncte niste copile (o echipa de valoare se respecta si nu forta in halul asta situatia). Daca scopul era dobandirea experientei pentru junioare, trebuia sa fie introduse in echipa si cateva jucatoare veterane care sa le sprijine si sa le coordoneze. Continuand in ritmul asta, isi vor pierde increderea si se vor blaza.

Leave a Comment