Premii pentru elevii Cercului de Pictură din Jibou

Elevii Cercului de Pictură, coordonați de profesorul Ionel Baltă, din cadrul Clubul Copiilor Jibou, au obținut un rezultat remarcabil la Concursul Național de Arte Vizuale „Tradițiile Japoniei”, ediția a XVIII-a, desfășurată în luna iunie 2026, cucerind cinci premii și confirmând încă o dată valoarea școlii de artă sălăjene.
Cei cinci laureați ai competiției sunt:

– Stejeran Roxana, premiul I
– Toldaș Raluca, premiul I
– Bentea Cătălin, premiul I
– Păușan Paula, premiul II
– Flăutaru Riana, premiul II

Competiția, având tema „Incursiune în lumea florilor”, a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Palatul Copiilor Municipiul Râmnicu Vâlcea, sub egida
Ministerului Educației și Cercetării. La această ediție au participat 390 elevi proveniți de la licee, palate și cluburi ale copiilor, precum și din numeroase unități școlare din întreaga țară. Într-o competiție de înalt nivel artistic, județul Sălaj a strălucit, iar elevii pregătiți de profesorul Ionel Baltă s-au situat pe podium, demonstrând talent, creativitate și o excelentă stăpânire a tehnicilor artistico-plastice.
Jurizarea lucrărilor a avut în vedere criterii exigente, precum originalitatea, complexitatea compoziției, capacitatea de a transmite un mesaj prin formă, culoare și expresivitate, precum și modul în care concurenții utilizează tehnicile artistice specifice. Participarea la acest prestigios concurs a urmărit dezvoltarea competențelor și abilităților de exprimare artistică ale elevilor, perfecționarea tehnicilor inspirate din valorile artei japoneze și valorificarea talentului tinerilor în cadrul unei competiții desfășurate în spiritul fair-play-ului. Totodată, concursul a oferit elevilor posibilitatea de a-și pune în practică cunoștințele și aptitudinile artistice în condiții reale de concurs.
M. S.

Leave a Comment