Naţionala lui Tadici începe asaltul pentru Campionatul European

Lotul condus de tehnicianul zălăuan s-a reunit luni dimineaţa la Cluj-Napoca, printre jucătoarele care se vor pregăti sub comanda lui Tadici fiind şi patru handbaliste de la HC Zalău

Georgiana Ciuciulete, Crina Pintea, Diana Puiu şi Claudia Constantinesu sunt cele patru handbaliste pe care Gheorghe Tadici le-a convocat la lotul naţional pentru acţiunea dinaintea Campionatului European programat în perioada 7 – 22 decembrie, în Ungaria şi Croaţia. Lotul naţional s-a reunit luni, la Cluj, iar la finalul săptămânii va susţine două jocuri de pregătire cu Germania, ambele în deplasare.
„Echipa din Zalău, care a încheiat prima parte a campionatului pe locul opt, dă patru jucătoare la naţională, ceea ce este o mândrie atât pentru municipiu, cât şi pentru judeţul Sălaj. Sunt alte echipe, precum CSM Bucureşti, cu investiţii de nouă ori mai mari decât noi, care nu dă nicio jucătoare la echipa naţională. Fondul de jucătoare se restrânge, iar consecinţele acestei politici, cu jucătoare străine fără număr limitat, se vor în câţiva ani. Am spus-o şi o repet că nu este benefic pentru handbalul românesc aducerea unui număr atât de mare în campionatul intern a jucătoarelor străine. Noroc că s-a mărit numărul de participante în Liga Naţională de la 12 la 14 şi sunt jucătoare românce care şi-au găsit echipe. Baia Mare are nouă jucătoare străine, CSM Bucureşti, opt, şi este foarte greu să faci un lot valoros”, este de părere selecţionerul Tadici.
La Campionatul European, România va evolua în Grupa B, alături de Norvegia, Danemarca şi Ucraina, toate partidele fiind programate la Debrecen. „Ne aşteaptă meciuri foarte grele în grupă, cu Norvegia şi Danemarca. Şi Ucraina este o „nucă” tare. Cel mai important, însă, este ca fetele să fie sănătoase. Pe mine acest lucru mă interesează cel mai mult”, a mai afirmat antrenorul zălăuan.
România va debuta la campionatul European în faţa Norvegiei, meciul fiind programat duminică, 7 decembrie, de la 19:15 (ora României). Al doilea meci din grupă pentru „tricolore” va avea loc miercuri, 10 decembrie, de la ora 19:15 (ora României), împotriva Danemarcei, urmând ca ultimul joc din prima fază a grupelor să se desfăşoare joi, 11 decembrie, de la ora 19:15 (ora României), împotriva Ucrainei.
sursa foto: digisport.ro

Alte articole

3 Thoughts to “Naţionala lui Tadici începe asaltul pentru Campionatul European”

  1. bula

    stie cineva de ceva excursi la meciurile Romaniei???

  2. stelian

    Sunteti perseverenti?aveti putin timp liber si vreti sa invatati lucruri noi,nu ezitati sa ne cautati.Lucrati ca operatori online,3 ore pe zi cu un venit ce poate ajunge lae 300 dolari lunar.viata dv. se schimba daca transmiteti un mesaj ‘’info’’ la adresa mail: ofertelocoridemunca@gmail.com

  3. cyupe

    citisem ceva in sportul salajean bula,125 de lei transportul+bilete primele 2 meciuri.

Leave a Comment