Naţionala lui Tadici a învins Germania în ambele amicale

Evoluţie bună pentru reprezentativa de handbal a ţării noastre cu câteva zile înaintea startului Campionatului European de handbal din Ungaria şi Croaţia. Naţionala condusă de Gheorghe Tadici a câştigat ambele partide amicale susţinute la finalul săptămânii trecute împotriva Germaniei.
În primul duel, „tricolorele” s-au impus cu 27 – 23 în faţa nemţoaicelor, după ce la pauză au avut avantaj de şapte goluri, 18 – 11. Tadici nu le-a putut utiliza pe Aurelia Brădeanu, pe care a menajat-o din cauza unor dureri la spate şi pe Camelia Hotea, care a suferit o entorsă. Chiar şi în aceste condiţii, jucătoarele noastre au avut o evoluţie foarte bună, în special Cristina Neagu, care a marcat 14 din cele 27 de reuşite, şase dintre ele din aruncări de la şapte metri.
Gheorghe Tadici le-a utilizat şi pe cele două handbaliste de la HC Zalău, Georgiana Ciuciulete şi Crina Pintea fiecare marcând câte un gol în poarta Germaniei.
Al doilea amical a avut loc duminică, când România a reuşit să se impună cu 26 – 23, după ce diferenţa a fost tot de trei goluri şi la pauză, 13 – 10.
Diana Puiu, interul echipei HC Zalău, convocată în premieră la echipa naţională, a evoluat duminică în faţa Germaniei, reuşit să-şi treacă o dată numele pe lista marcatoarelor.
Naţionala condusă de Gheorghe Tadici va debuta la Campionatul European duminică, împotriva Norvegiei, meciul fiind programat la ora 19:15 (ora României).

One Thought to “Naţionala lui Tadici a învins Germania în ambele amicale”

  1. Daniela

    Cautam colaboratori / operatori pc

    Doresc colaborare cu persoane interesate in dezvoltarea unui proiect de
    educatie financiara si venit suplimentar.
    Esti persevernt, rabdator si motivat sa lucrezi pe termen lung in
    atingerea unui obiectiv? Te astept sa ne cunoastem.
    Ofer training si coaching gratuit prin email.
    Promovare de brand cu perspective de evolutie finaciara nelimitata pe o
    perioada predefinita de 12 luni .
    Cerinte:
    – cunostinte minime PC
    – necesar calculator
    – conexiune internet
    – varsta minima 18 ani
    – rabdare
    – seriozitate
    Program part-time.
    Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul „info” la adresa de mail
    dum.dan00@gmail.com

Leave a Comment