Mircea Abraham, noul selecţioner al României

Antrenorul echipei Phoenix Şimleu Silvaniei va fi validat în cadrul şedinţei Consiliului Director, programată în 21 februarie

Sălajul pare să facă legea în ultimii ani nu numai în campionat, ci şi la echipa naţională de volei masculin. Pe lângă faptul că în ultimele trei sezoane, Remat Zalău a câştigat titlul de campioană, iar în ultimul sezon chiar eventul, de cinci ani, Zalăul are cel puţin un reprezentant pe banca echipei naţionale de volei masculin.
Originar din Zalău, Mircea Abraham, antrenorul principal al echipei Phoenix Şimleu Silvaniei, va fi al patrulea tehnician de pe banca naţinalei României care reprezintă oraşul de sub Meseş. Aceasta, în ideea în care, Mariusz Sordyl şi Ovidiu Macarie au fost şi antrenorii Rematului pe perioada cât au pregătit echipa naţională.
Cum mandatul antrenorilor Sordyl şi Macarie s-a încheiat în toamna anului trecut, odată cu ratarea calificării echipei naţionale la Campionatul European din acest an.
Conducerea Federaţiei Române de Volei a căutat imediat variante şi, chiar dacă până la această oră nu a făcut nimeni publică informaţia, numele lui Mircea Abraham a fost cel mai vehiculat încă de la finele anului trecut. „Într-adevăr, este primul vizat să preia funcţia de antrenor principal la echipa naţională. Am avut primele discuţii cu el şi a acceptat. Urmează să facem propunerea la prima şedinţă a Consiliului Director, unde vor fi prezenţi şi ceilalţi antrenori. Va trebui ca propunerea noastră să fie validată, însă nu cred că pot interveni probleme. Cred că putem avea o colaborare bună cu Mircea Abraham, începând din această vară”, ne-a declarat secretarul Federaţiei Române de Volei, Viorel Manole.
Şi Mircea Abraham a confirmat faptul că, foarte probabil, la finalul acestei luni va fi numit antrenor principal la echipa naţională de volei masculin. „Este adevărat că am purtat discuţii cu cei din conducerea federaţiei, pentru a prelua funcţia de antrenor principal la lotul naţional de seniori. Mi-am dat acceptul şi urmează ca propunerea să fie validată la prima şedinţă de Consiliu Director”.
Şedinţa Consiliului Director din cadrul Federaţiei Române de Volei este programată în data de 21 februarie, iar prima acţiune din acest an a lotului naţional va începe în luna aprilie.
România va susţine calificările pentru Campionatul Mondial, fiind într-o grupă cu Luxemburg, Belgia şi Lituania.
Primul zălăuan numit antrenor secund la lotul naţional a fost Aurel Vlaicu, care, în 2008, şi-a început mandatul alături de Marius Botea, rămânând în aceeaşi funcţie şi după numirea lui Stelian Moculescu în funcţia de principal.

2 Thoughts to “Mircea Abraham, noul selecţioner al României”

  1. speram sa faca treaba buna

  2. daniel m

    mircea este un profesionist bravo

Leave a Comment