Mircea Abraham a vrut să convoace doi voleibalişti de la CS Phoenix: “Cristian Pop făcea faţă la lotul naţional de seniori”

Echipa naţională masculină de volei a României s-a reunit luni, la Piatra Neamţ, în vedere pregătirii preliminariilor Campionatului Mondial din 2014. Din lotul echipei pregătite de Dan Gavril, Mircea Abraham şi Ovidiu Macarie fac parte patru jucători de la Remat Zalău, Mihai Gheorghiţă, Răzvan Mihalcea, Mihai Mărieş şi Vlad Tebieş, în timp ce CS Phoenix Şimleu este reprezentată de Marian Bala.

Selecţionerul Mircea Abraham, care este şi antrenorul echipei şimleuane, consideră că trebuia convocat şi universalul Cristian Pop la acţiunea din această perioadă. “Intenţia era să verificăm mai mulţi jucători la această acţiunea, însă perioada este foarte scurtă, având în vedere că reunirea lotului a avut loc abia în a doua zi de Paşte. Cred că şi Cristian Pop făcea faţă la lotul naţional, chiar dacă ar fi fost prima convocare pentru el. Oricum, va rămâne în vederile noastre pentru acţiunile viitoare”, a spus antrenorul zălăuan.
La lotul naţional sunt prezenţi 20 de jucători, însă pentru partidele amicale de sâptămâna viitoare, cu Ungaria şi Moldova, ambele la Chiajna, vor rămâne doar 14, cu care se va pleca şi la turneul preliminar din Belgia.
România face parte din Grupa D, alături de Belgia, Austria şi Irlanda de Nord, iar turneul preliminar este programat în perioada 23 – 26 mai. În total, sunt şase grupe preliminare, iar la finalul jocurilor, echipa clasată pe primul loc se va califica diret în turul trei preliminar. Ocupantele locului secund vor juca un al doilea tur preliminar (2 – 6 octombrie 2013), după sistemul “fiecare cu fiecare”.

One Thought to “Mircea Abraham a vrut să convoace doi voleibalişti de la CS Phoenix: “Cristian Pop făcea faţă la lotul naţional de seniori””

  1. Hai lasati

    Hai mai lasati-ne cu Abraham care e bagator de seama pe acolo . Doar el s-a propus ca si Macarie , dar deciziile le ia Gavrila de la Piatra. El hotaraste tot , astia sunt executanti fara sa clipeasca . Ce scoala are Abraham ..????

Leave a Comment