Miodrag Belodedici şi Dănuţ Lupu revin la „Cupa Viitorul”

Clubul Sportiv Viitorul Zalău organizează începând de luni cea de-a XI-a ediţie a Cupei care-i poartă numele, turneu de fotbal la care şi-au anunţat prezenţa aproximativ 50 de cluburi din ţară, printre care Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, Pandurii Târgu Jiu, FC Bihor, CFR Cluj, dar şi alte cluburi din judeţele Satu Mare, Maramureş, Arad, Timiş, Cluj şi Bihor.
Pe lângă Viitorul Zalău, judeţul Sălaj va mai fi reprezentat de Atletic Zalău şi Sportul Şimleu, turneul urmând să se desfăşoare la şase categorii de vârstă: 2002, 2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008.
„Am ajuns la cea de-a XI-a ediţie a Cupei Viitorul, un turneu care cred că nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiindcă a devenit cunoscut în toată ţara. Sper să facem o bună propagandă fotbalului juvenil din Sălaj, iar turneul să fie unul reuşit, la fel ca în anii anteriori. Competiţia se va desfăşura la Baza Sportivă „Viitorul” de la Hereclean, pe Stadionul Municipal şi pe Stadionul „Măgura” din Şimleu Silvaniei. Vreau să mulţumesc tuturor celor care au contribuit şi în acest an la organizarea acestui eveniment şi să le doresc baftă tutror echipelor participante”, a declarat preşedintele CS Viitorul Zalău, Laurean Flonta, în cadrul unei conferinţe de presă organizată vineri, la sediul clubului din Hereclean.
La fel ca la ultimele ediţii, competiţia va începe şi în acest an cu un meci de deschidere în care vor evolua, pe de-o parte, parlamentari şi foste glorii ale fotbalului românesc, iar de cealaltă parte, prieteni şi colaboratori ai managerului Daniel Sabou.
„Este al şaselea an în care mă aflu în calitate de colaborator la acest eveniment, în special pentru acel meci de deschidere în care sălăjenii au avut ocazia să vadă „pe viu” în fiecare an foste glorii ale fotbalului românesc. În urmă cu şase ani, când am început această colaborare, nu ştiam dacă vom reuşi să aducem un plus de imagine acestei competiţii, iar acum constatăm că cei pe care noi îi invităm la acest eveniment, vin cu plăcere la Zalău. Este un meci prin care dorim să facem o bună propagandă sportului, în special fotbalului şi să promovăm Sălajul”, a precizat deputatul Lucian Bode.
Printre cei pe care sălăjenii vor avea ocazia să-i privească luni seara, „pe viu” se numără Miodrag Belodedici, Dănuţ Lupu, Mihail Majearu şi Gheorghe Mulţescu.
La întâlnirea cu mass-media locală au mai fost prezenţi Simona Rus, reprezentând firma Electrogroup, unul dintre sponsorii principali ai clubului Viitorul şi Andrei Sabău, reprezenând firma Sandana. Acesta din urmă a precizat că este o onoare să participe la acest eveniment şi în calitate de colaborator, CS Viitorul fiind clubul la care Andrei Sabău a cunoscut tainele fotbalului. „În această locaţie, cred că mai uşor mă identific ca fost component al acestui club. Îmi face plăcere şi sunt onorat să particip la eveniment şi în calitate de colaborator. În fiecare an răspund afirmativ domnului Daniel Sabou”, a afirmat Andrei Sabou.
Meciul de deschidere este programat luni, la ora 20, la Baza Sportivă „Viitorul” din Hereclean, iar meciurile din cadrul „Cupei Viitorul” vor începe marţi dimineaţa.

3 Thoughts to “Miodrag Belodedici şi Dănuţ Lupu revin la „Cupa Viitorul””

  1. Florica

    Foarte multi dintre oameni isi blocheaza singuri accesul la aceasta sursa infinita de putere prin gandurile lor de saracie, de indoiala si de teama, care impiedica afluxul de prosperitate in viata lor. Asta scrie celebrul Bob Proctor in cartea ”Te-ai nascut bogat”. Cautam urgent colaboratori part-time care vor sa castige bani in timpul liber, intr-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteti mesajul PROIECT la adresa de email: florydumitru@yahoo.com

  2. Anonim

    Bode, vine campania electorala?

  3. Anonim

    Succes in Cupa, tuturor! Bode si campania lui electorala nu ne intereseaza.

Leave a Comment